România ar urma să se alăture statelor care vor impune sancțiuni economice Rusiei, în calitate de stat membru al UE și NATO. Anunțul a fost făcut joi seară, pentru B1 TV, de către ministrul român de Externe Bogdan Aurescu.

În ultimele luni, liderii politici americani, dar și europeni au amenințat în repetate rânduri cu sancțiunile care vor fi impuse Rusiei, dacă Vladimir Putin nu va face pasul înapoi, pe fondul conflictului cu Ucraina. În acest an, marile puteri și aliații NATO pregătesc lista de sancțiuni, care va fi adaptată fiecărui stat în parte.

„Sancțiunile trebuie să vizeze acele domenii care într-adevăr, pot să producă costuri importante și consecințe masive. Sigur, poate să existe o diferență de abordare între diverse state membre cu privire la ce sancțiuni să utilizăm. Trebuie să avem în vedere și măsura în care sancțiunile pe care noi înșine le adoptăm pot să impacteze negativ asupra intereselor noastre.

Astfel, există un proces de analiză la nivelul fiecărui stat al UE. Ne vom armoniza în cadrul Uniunii Europene cu privire la procesul de adoptare de sancțiuni”, a declarat Aurescu, pentru B1 TV.

Ministerul de Externe al României susține fără ezitare inițiativele marilor puteri, de a impune sancțiuni Rusiei, ce reprezintă „factori de descurajare”, susține Aurescu.

„Ne vom coordona foarte apropiat cu Statele Unite, cu Marea Britanie, cu Canada și alți actori care vor adopta sancțiuni și efectul cumulat al acestui tip de reacție va fi unul foarte puternic. Faptul că la nivelul UE ne pregătim pentru adoptarea de sancțiuni, pentru consolidarea flancului estic la nivelul NATO, reprezintă factori de descurajare”, a mai punctat ministrul de Externe.

În cadrul aceluiași interviu, Aurescu a declarat că Guvernul acceptă prezența trupelor militare franceze în România și suplimentarea efectivelor americane.