Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit joi, la Stockholm, cu omologul său rus Serghei Lavrov pe marginea conferinţei anuale a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a-l avertiza direct cu privire la „consecinţele grave" pe care le-ar putea suporta Rusia în cazul în care ar invada Ucraina, transmiţând totodată Moscovei să caute o cale diplomatică pentru depăşirea acestei crize, relatează Reuters.

Blinken i-a transmis acest avertisment ministrului rus de externe Serghei Lavrov la o zi după ce a declarat că Washingtonul este gata să răspundă ferm, inclusiv prin sancţiuni severe, în cazul unui atac rusesc.

"Cel mai bun mod de a evita o criză este diplomaţia şi acest lucru aştept cu nerăbdare să-l discut cu Serghei", a spus Blinken jurnaliştilor înaintea întâlnirii cu Lavrov.

Washingtonul este pregătit să faciliteze acest lucru, a declarat secretarul de stat american, avertizând că în cazul în care "Rusia decide să continue confruntarea vor exista consecinţe grave".

Lavrov le-a declarat jurnaliştilor că Moscova este pregătită pentru un dialog cu Kievul. "Noi, aşa cum a declarat preşedintele Putin, nu vrem niciun conflict", a adăugat el.

Totodată, Lavrov a avertizat că "scenariul de coşmar al confruntării militare" este pe cale să revină în Europa, pe fondul escaladării tensiunilor în jurul Ucrainei, relatează AFP.

De la tribuna reuniunii OSCE de la Stockholm, ministrul rus a acuzat NATO de "apropierea infrastructurii sale militare de frontierele ruse" şi a cerut Occidentului să studieze propunerile pe care Moscova le va face "în viitorul apropiat" pentru un nou pact european de securitate cu obiectivul de a împiedica extinderea Alianţei Nord-Atlantice spre Est.

"În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista asupra elaborării unui acord care să împiedice orice avansare suplimentară a NATO spre Est şi desfăşurarea unor sisteme de armament în imediata apropiere a teritoriului rusesc care să ne ameninţe", a afirmat Lavrov, reluând o propunere formulată de preşedintele Vladimir Putin în ajun.

Denunţând ajutorul militar occidental acordat Ucrainei, Putin avertizase miercuri NATO împotriva instalării unor sisteme de apărare antirachetă în Ucraina. Rusia va fi forţată să acţioneze dacă NATO ar amplasa în Ucraina rachete care ar putea lovi Moscova în câteva minute, a afirmat preşedintele rus.

Putin a spus că doreşte garanţii în scris din partea NATO că îşi va suspenda extinderea spre Est şi nu va desfăşura anumite sisteme de arme în apropierea Rusiei.

"Într-un viitor apropiat vom face propuneri în acest sens şi considerăm că ele merită să fie examinate cu seriozitate, fără scuze", a afirmat joi ministrul rus de externe.

Înainte de discuţia cu Blinken, care a durat o jumătate de oră, secretarul de stat american a invitat Moscova la "dezescaladare" şi la diplomaţie, în timp ce Ucraina şi aliaţii ei acuză Rusia de pregătiri pentru o invazie la frontierele sale.

"Arhitectura stabilităţii strategice este distrusă rapid, NATO refuză să examineze în mod constructiv propunerile noastre pentru reducerea tensiunilor şi evitarea incidentelor periculoase", a declarat Lavrov apoi în reuniunea OSCE.

"Transformarea ţărilor vecine nouă în cap de pod pentru confruntarea cu Rusia şi desfăşurarea de forţe NATO în imediata apropiere de zone de importanţă strategică pentru securitatea noastră sunt, categoric, inacceptabile", a spus ministrul rus de externe.

Şeful diplomaţiei ruse a afirmat că livrările de arme occidentale Ucrainei încurajează Kievul să se gândească la o rezolvare prin forţă a conflictului din Donbas, ceea ce autorităţile ucrainene au negat.

Lavrov a mai spus că Moscova se teme că rachete americane cu rază intermediară de acţiune ar putea să fie instalate în Europa. 

Sursa: agerpres.ro