Agenția europeană de reglementare a medicamentului (EMA) a declarat, marți, că ar putea aproba vaccinurile adaptate la varianta Omicron a coronavirusului în trei – patru luni, dacă este nevoie, însă aceasta spune că actualele seruri oferă în continuare protecție, transmite Reuters.

Vorbind în fața Parlamentului European, directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului, Emer Cooke, a spus că nu se cunoaște dacă producătorii de vaccinuri vor trebui să-și modifice serurile pentru a oferi protecție împotriva Omicron, dar că EMA se pregătește pentru această posibilitate.

„Dacă ar exista o nevoie pentru a schimba vaccinurile existente, am putea fi într-o poziție de a le aproba în trei până la patru luni”, spune ea.

„Companiile ce adaptează formulele lor pentru a include noua secvențiere (...) vor trebui să dovedească că sistemul de producție funcționează, iar apoi vor trebui să efectueze teste clinice pentru a determina dacă chiar funcționează în practică”, a afirmat Emer Cooke.

Șeful producătorului de vaccinuri Moderna a avertizat că este puțin probabil ca actualele vaccinuri Covid-19 să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron precum sunt față de versiunea Delta.

„Chiar dacă noua variantă devine mai răspândită, vaccinurile pe care le avem vor continua să ofere protecție”, a spus Cooke.

În februarie, EMA a emis un ghid pentru a accelera procesul de aprobare pentru producătorii care-și modifică vaccinurile anti-Covid-19 astfel încât să ofere protecție împotriva noilor variante.

Omicron are în comun câteva mutații cheie cu două variante anterioare, Beta și Gamma, care le-a făcut mai puțin vulnerabile în fața vaccinurilor. Pe lângă aceasta, Omicron are 26 de mutații unice, multe dintre ele în regiuni țintite de anticorpii produși de vaccin.

Sursa: digi24.ro