Pfizer a dat în judecată o angajată pentru că ar fi furat zeci de documente confidenţiale, inclusiv unele legate de vaccinul său împotriva COVID-19. Femeia ar fi primit o ofertă de angajare de la o companie concurentă, relatează Reuters.

Într-o plângere depusă la tribunalul federal din San Diego, reprezentanții companiei Pfizer au declarat că Chun Xiao Li şi-a încălcat acordul de confidenţialitate prin descărcarea a peste 12.000 de fişiere în conturile şi dispozitivele ei personale de pe laptopul de serviciu.

Materialele conţin evaluări interne şi recomandări despre vaccinul COVID, relaţia Pfizer cu partenerul său german BioNTech şi prezentări legate de cercetările privind anticorpii pentru cancer.

Pfizer a precizat că Li, director de statistică în companie, a încercat în mod repetat să-şi acopere urmele, oferind chiar şi un laptop drept "momeală", pe care nu se aflau însă fișierele furate. 

„Li a indus Pfizer în eroare cu privire la ceea ce a luat, cum a luat, când şi de ce a făcut-o. Ne-a indus în eroare și cu privire la dispozitivul unde pot fi găsite acele fişiere”, au mai precizat reprezentanții producătorului de medicamente în plangerea depusă.

Pfizer a mai spus că Li a demisionat după 15 ani petrecuţi în companie şi pare să aibă o ofertă de a se alătura celor de la Xencor, o companie din California, care se concentrează pe tratamente pentru cancer şi boli autoimune.

Mai mulți concurenţi de pe piaţă au încercat să recruteze angajaţi ai Pfizer „mai ales în 2021”, a mai transmis compania. 

Sursa: digi24.ro