România a depășit Ungaria ca PIB pe cap de locuitor, iar dacă menține ritmul actual va depăși și Polonia, în maxim doi ani, a declarat Marcel Ionescu- Heroiu, oficial al Băncii Mondiale.

Cifrele plasează România drept ţara cu cea mai bună dinamică din Europa, una cu cele mai bune dinamici economice din lume, potrivit lui Marcel Ionescu-Heroiu, senior expert dezvoltare urbană la Banca Mondială, care subliniază că anul acesta ţara noastră a depăşit, în premieră, Ungaria ca PIB pe cap de locuitor, transmite stirileprotv.ro.

″În 2020, România a depăşit Slovacia, ca PIB pe cap de locuitor, iar anul acesta ţara noastră a depăşit Ungaria, ceea ce este o performanţă economică unică, este o premieră. Dacă tendinţele se menţin într-un orizont de timp de unul-doi ani, vom depăşi Polonia”, a declarat oficialul BM la videoconferinţa Caravana Smart City Sibiu, organizată de Asociaţia Română Pentru Smart City, împreună cu Primăria Municipiului Sibiu.

Marcel Ionescu-Heroiu a vorbit despre importanţa menţinerii atractivităţii zonelor urbane funcţionale şi capitalul uman pe care îl atrag.

“Zonele urbane funcţionale din România sunt cele care duc greul economiei, acestea fiind zonele unde, cel puţin 15% din forţa de muncă face naveta către un oraş sau municipiu, ele generând 98% din PIB-ul României. Astfel, dacă ele nu funcţionează, economia nu merge. Practic, ceea ce contează sunt oamenii, productivitatea şi consumul”, a spus el.