Un chirurg canadian a realizat un transplant pulmonar, după ce plămânii au ajuns în sala de operație cu ajutorul unei drone. Organele au fost transportate cu ajutorul dispozitivului, care a parcurs 1,2 kilometri în mai puțin de zece minute, între două spitale din oraşul Toronto. "Timpul este de importanţă critică pentru transportul organelor. Este ceva ce nu s-a făcut niciodată, sunt primii plămâni transplantați după ce au fost livrați cu drona", a transmis medicul care a realizat intervenția.

"Am dovedit, şi acesta este un aspect foarte important, că este posibil să facem acest lucru fără pericol", a declarat pentru AFP doctorul Shaf Keshavjee, care a colaborat cu o echipă tehnică timp de doi ani pentru realizarea acestui zbor, notează Euronews.

În toiul nopţii, drona a parcurs 1,2 kilometri în mai puţin de zece minute pe cerul metropolei canadiane, decolând de la Toronto Western Hospital şi aterizând pe acoperişul Spitalului General din acelaşi oraş.

Plămânii au fost apoi transplantaţi cu succes la un pacient în vârstă de şaizeci de ani diagnosticat cu fibroză pulmonară.

Transportul cu drona a fost realizat cu ajutorul unui recipient frigorific "care menţine parametrii termici ai organului", astfel încât acesta să fie "viabil pentru transplant".

"Cred că tehnologiile asociate dronelor au un potenţial imens pentru ca acesta să devină un standard în ceea ce priveşte asistenţa medicală", a explica Mikaël Cardinal, vicepreşedinte la Unither Bioelectronics, compania de biotehnologie care a realizat zborul, cu sediul în Quebec, o filială a companiei americane United Therapeutics.

"Această tehnologie trebuie să devină accesibilă pentru pacienții din întreaga lume"

Dispozitivul a traversat mediul "urban şi complex" din centrul oraşului Toronto în manieră automatizată, cu supraveghere umană.

"Provocarea acum este de a adapta această tehnologie pentru a o face accesibilă pacienţilor din întreaga lume", a adăugat doctorul Keshavjee, specialist în transplant pulmonar, care a amintit că plămânul este "cel mai fragil dintre toate organele" ce trebuie conservate şi transportate. 

Timpul este de importanţă critică pentru transportul organelor. Experienţa demonstrează că tehnologia de livrare prin intermediul dronelor, deja operaţională în unele ţări pentru transportul coletelor achiziţionate online, ar putea fi cu adevărat folosită pentru a îmbunătăţi sistemul actual de transport de organe şi pentru reducerea costurilor acestuia, mai scrie sursa citată de Agerpres.

În aprilie 2019, o dronă a efectuat un zbor similar livrând un rinichi la un spital din Maryland, Statele Unite.