Râuri de lavă s-au scurs pe versanţii vulcanului de pe insula spaniolă La Palma. Aeroportul local a fost închis după ce erupţia s-a intensificat şi a intrat în cea mai explozivă fază de până în prezent.

Vulcanul Cumbre Vieja, situat pe mica insulă din Oceanul Atlantic, a expulzat în ultimele șase zile mii de tone de lavă care au distrus sute de case şi au dus la evacuarea a aproape 6.000 de persoane.

Autorităţile au declarat sâmbătă că cele 160 de persoane care au fost evacuate vineri din alte trei localităţi nu se vor mai putea întoarce la casele lor pentru a-şi recupera bunurile din cauza "evoluţiei urgenţei vulcanice".

Experţii au anunţat că vulcanul a intrat într-o nouă fază explozivă, scrie The Guardian.

"Măsurătorile efectuate în cadrul monitorizării vulcanice de la începutul erupţiei au înregistrat cea mai înaltă activitate energetică de până în prezent, vineri după-amiază", au transmis serviciile pentru situaţii de urgenţă într-un comunicat emis în seara aceleiaşi zile.

Aeroportul de pe insulă a fost închis. "Aeroportul La Palma este nefuncţional din cauza acumulării de cenuşă. Activităţile de curăţare au început, însă situaţia se poate schimba în orice moment", a scris operatorul aeroportuar spaniol Aena pe Twitter.

Vineri, companiile aeriene au anulat mai multe zboruri, iar autorităţile au evacuat oraşele Tajuya, Tacande de Abajo şi zona din Tacande de Arriba care nu fusese încă evacuată, după deschiderea unui nou orificiu de ventilaţie pe versantul vulcanului.

Imaginile video distribuite pe reţelele sociale au surprins o undă de şoc masivă resimţită vineri de la locul erupţiei.

Nu au fost raportate persoane decedate sau cu răni grave sau decese în urma erupţiei vulcanului, însă aproximativ 15% din recolta de banane de pe insulă, esenţială pentru economia acesteia, ar putea fi afectate, punând în pericol mii de locuri de muncă. 

Digi24