Cea mai în vârstă persoană din comuna Sâncel, județul Alba, România, o femeie de aproape 102 ani, s-a vindecat de Covid-19, la fel şi fiica sa, în vârstă de 80 de ani. Ambele femei erau vaccinate și au fost internate timp de nouă zile în spitalul din Blaj, la Secţia Infecţioase. Vineri, ele au fost externate, scrie Digi24

Informaţia a fost confirmată de către primarul comunei Sâncel, Ilie Frăţilă, potrivit Agerpres.

Născută în 1 decembrie 1919, la un an după Marea Unire de la Alba Iulia, Ana O., care locuieşte în Sâncel alături de fiica şi ginerele său, nu s-a confruntat până acum cu probleme majore de sănătate.

"Nana Ană", cum i se spune, este cea mai vârstnică persoană din satul de lângă Blaj. La împlinirea vârstei de 100 de ani, femeia a fost felicitată de către primarul din Sâncel, care i-a înmânat o diplomă, în semn de apreciere, un buchet de flori şi un tort de ciocolată, precum şi de preotul paroh, Vasile Brumar, care i-a oferit o icoană.

În comuna Sâncel se înregistra vineri o rată de infectare cu virusul SARS-CoV- 2 de 7,31, cea mai mare din Alba.