Atac armat într-un supermarket din Collierville, Tennessee, unde un bărbat a deschis focul, apoi s-a sinucis. Potrivit primului bilanț al polițiștilor, o persoană a murit și alte 12 sunt rănite.

Autorităţile au fost alertate în legătură cu focuri de armă într-un supermarket Kroger din Collierville, un oraş de la periferia oraşului Memphis, la ora locală 13.30 (18.30 GMT).

"Atunci când am ajuns acolo, am găsit mai multe persoane rănite", a spus Dale Lane, şeful poliţiei din Collierville. Dintre acestea, 12 au fost transportate la spital şi una a decedat, a spus el. Atacatorul s-a sinucis întorcând arma contra lui.

Şeful poliţiei din Collierville a descris scena ca fiind "îngrozitoare". "Nu am văzut aşa ceva niciodată în cei 34 de ani de activitate", a deplâns el.

"Am găsit oameni care s-au ascuns în congelatoare şi în birouri închise făcând ceea ce erau instruiţi să facă: să fugă, să se ascundă, să lupte", a precizat Dale Lane.

Poliţia din Memphis a anunţat că s-a deplasat la locul incidentului pentru a da o mână de ajutor, scrie AFP, citată de Agerpres. Atacurile armate de acest tip, în special în şcoli, supermarketuri sau lăcaşuri de cult, sunt un flagel recurent al societăţii americane pe care guvernele succesive au fost neputincioase să le stăvilească.

sursa: digi24.ro