Fotomodelul britanic Naomi Campbell se alătură organizaţiei internaţionale pentru dezvoltare Queen's Commonwealth Trust (QCT) în rolul de ambasador global pentru a susţine cauza tinerilor lideri, informează Reuters, citată de Digi24

Organizaţia, creată în 2018, sprijină tinerii care încearcă să facă o schimbare în comunităţile din care provin la nivelul câtorva sectoare printre care sănătate, mediu şi educaţie. Prin parteneriatele externe și prin conectarea rețelei de tineri antreprenori la diverse oportunități, cursuri de formare și programe de finanțare, QCT își propune să ajute la consolidarea unei generații care face schimbări substanțiale și durabile pe tot globul.

Cu prilejul aniversării, în 2022, a 70 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, organizaţia lansează un fond denumit „Platinum Jubilee Fund for Young Leaders” pentru a oferi mai multă susţinere antreprenorilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani din 54 de ţări membre ale Commonwealth, notează Agerpres.

Naomi Campbell va promova realizările noii generații

Din rolul de ambasador global al QCT Platinum Jubilee, Naomi Campbell va contribui la impulsionarea campaniei de strângere de fonduri a organizaţiei, precum şi la promovarea realizărilor tinerilor lideri.

Anunțul că supermodelul britanic va fi ambasadorul acestui program a fost făcut în ajunul Săptămânii Modei de la Londra, la un eveniment special găzduit de Hotelul Cafe Royal din Londra, unde Naomi Campbell a susținut un discurs de mulțumire, alături de Christopher Kelly, CEO al organizației de caritate internațională, QCT.

Colaj foto cu Naomi Campbell la evenimentul oficial desfășurat pe 16 septembrie la Londra, în cadrul căruia supermodelul britanic a fost prezentată drept ambasador global al programului „Platinum Jubilee Fund for Young Leaders”. Sursă foto: Profimedia Images

„Indiferent de locul de origine sau locul în care sunteţi acum, în comunitatea voastră sunt lideri tineri care fac o muncă minunată. Câteodată nu sunt văzuţi, iar unii dintre ei este posibil să nu se considere - lideri - încă, dar cu toţii merită sprijinul nostru, acces la educaţie şi resurse”, a transmis supermodelul britanic în vârstă de 51 de ani.

„M-am dedicat impulsionării tinerilor. Este un subiect foarte apropiat inimii mele şi voi continua să fac tot ceea ce-mi stă în putinţă pentru a ridica generaţia următoare astfel încât să poată crea un viitor mai bun pentru comunităţile din care face parte”, a mai precizat vedeta.

Una dintre cele mai cunoscute celebrităţi din lumea modei, Naomi Campbell s-a făcut remarcată pentru acţiunile ei caritabile, în special desfășurate în Africa și începute încă de pe vremea fostului preşedinte sud-african, Nelson Mandela, care a numit-o „nepoată onorifică” graţie acţiunilor sale umanitare și civice. 

Naomi Campbell a fondat în 2005 Fashion For Relief, care organizează prezentări de modă în scopul strângerii de fonduri pentru cauze caritabile. Printre cele mai importante cauze s-au numărat strângerea de fonduri pentru ajutorarea victimelor uraganului Katrina şi a celor afectate de taifunul Haiyan, care a afectat la sfârșitul anului 2013 zona centrală a Oceanului Pacific.