Comisia Europeană a transmis joi că decizia privind administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID revine fiecărui stat membru în parte, dar a recomandat să fie avute în vedere evaluările ştiinţifice.

„Opţiunea asupra administrării unei doze de consolidare revine statelor membre. Ca întotdeauna, încurajăm deciziile bazate pe ştiinţă, în linie cu consiliul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA)”, a declarat Arianna Podesta, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În orice caz, a adăugat ea, pentru viitor este necesar „să continuăm să garantăm disponibilitatea unor vaccinuri suficiente, de asemenea, în anii următori, în faţa posibilei nevoi a unor doze de consolidare dacă dovezile ştiinţifice o confirmă şi, de asemenea, pentru apariţia unor noi variante” ale coronavirusului.

Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a amintit comunicatul comun pe care EMA şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) l-au publicat miercuri, în care se menţionează că vaccinarea cu schema completă din prezent - două doze de vaccin Pfizer, Moderna ori AstraZeneca sau o doză Johnson & Johnson - este esenţială pentru protejarea în faţa efectelor cele mai grave ale infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, inclusiv infectarea cu varianta Delta.

Franţa şi Germania au anunţat deja că încep să pregătească administrarea din septembrie a celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19.

„A treia doză va fi probabil necesară, deocamdată nu pentru toată lumea, dar în orice caz pentru cei mai vârstnici şi cei mai fragili”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron.

Ministerul german al Sănătăţii a anunţat la rândul său că din septembrie are în vedere să imunizeze cu această doză de consolidare pacienţii cu sistemul imunitar compromis şi persoanele vârstnice.

Sursa: digi24.ro