Martine Moise, soția președintelui haitian Jovenel Moise, ucis într-un atac asupra palatului prezidențial în data de 7 iulie, a povestit într-un interviu pentru CNN ce s-a întâmplat în acea noapte.

Ea a fost găsită sângerând pe podeaua dormitorului lor din palatul prezidențial din capitala Port-au-Prince, împușcată de mai multe ori într-un braț, alături de trupul președintelui.

Într-un interviu acordat CNN duminică, Martine Moise a povestit ce s-a întâmplat în noaptea atacului și a cerut ajutorul comunității internaționale pentru elucidarea misterului uciderii președintelui.

"Cineva a dat ordinul și cineva a plătit. Aceștia sunt oamenii pe care îi căutăm. Vreau ajutorul Consiliului de Securitate al ONU în găsirea acestor oameni", a spus Martine Moise. Ea este singura victimă cunoscută a atacului în afara președintelui, iar cotul și antebrațul ei au fost sfărâmate de o ploaie de gloanțe trasă în timp ce atacatorii intrau în dormitorul lor.

Ea a spus că și-a dat seama că e ceva în neregulă în noapte atacului după s-au auzit focuri de armă automată în apropierea casei lor, în jur de 1 noaptea. Odată ce și-au dat seama că atacatorii au intrat în casă, au încercat să se ascundă în spatele patului. Chiar și atunci, Martine Moise nu credea că va urma altceva. "În acel moment, nu credeam că vor reuși să intre în camera în care ne aflam, pentru că aveam 30 sau 50 de agenți de securitate la proprietate", a spus ea.

Cu toate acestea, atacatorii au ajuns la ei, iar autoritățile haitiene încă nu au explicat cum a fost posibil o asemenea breșă în sistemul de securitate. Cel puțin doi șefi ai dispozitivului de securitate prezidențial au fost arestați, inclusiv șeful securității președintelui, Dimitri Herard, și șeful securității palatului, Jean Laguel Civil.

De unde se afla pe podea, împușcată în braț de mai mult ori, Martine Moise a spus că putea vedea doar pantofii atacatorilor. Ea estimează că în jur de 12 oameni au intrat în dormitorul lor, vorbind spaniolă și căutând ceva anume. "Au intrat în cameră căutând ceva, pentru că îi auzeam spunând: <<No es eso, no es eso -- eso es (Nu e asta, nu e asta, asta e)>>. Ceea ce însemna că au găsit ceea ce căutau".

Abia atunci atacatorii și-au întors atenția spre președintele Jovenel Moise, aflat pe podea, și au dat un telefon, își aduce aminte Martine Moise. "Era în viață atunci. Au spus că este înalt, slab și negru, și poate persoana de la celalalt capăl al firului a confirmat că el este președintele. Apoi l-au împușcat în timp ce era pe jos".

Președintele Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost împușcat de 12 ori, urme de gloanțe fiind găsite în fața lui, piept, mâini și picioare, arată raportul inițial al anchetatorilor.

Atacatorii nu s-au adresat niciodată președintelui, iar acesta nu le-a spus nimic înainte să fie executat, spune soția lui. "După ce l-au împușcat, m-am gândit că vom muri amândoi, și am închis ochii". Dar bărbații înarmați au plecat, iar Martine Moise este de părere că aceștia au crezut că e moartă.

Chiar și după atac, agenții de securitate care trebuiau să protejeze familia prezidențială din Haiti nu au venit. Martine Moise a fost găsită de o menajeră.

Un echipaj de poliție a venit ulterior și a transportat-o pe Martine Moise la un spital local, de unde a fost transferată la un spital din Miami alături de copiii ei.

În timp ce părăsea palatul prezidențial, în acea dimineață, soția președintelui a spus că a fost mirată de absența tuturor agenților de securitate. Zeci de oameni se află de obicei staționați la palatul prezidențial, iar dormitoarele lor se află chiar la subsolul clădirii, pentru a se asigura schimbarea rapidă a turelor.

"Gărzile nu ar pleca fără ordin. Poate au primit ordin să plece - asta cred eu", spune Martine Moise. "M-am gândit mult despre cum s-ar fi putut întâmpla acest lucru. Ar fi fost 50 de paznici împotriva a 28 de atacatori, aveam mai mulți oameni decât ei. Cred că președintele a murit cu speranța că echipa sa de securitata va veni să-l salveze", a adăugat Martine.

Autoritățile haitiene au anunțat anterior că niciun membru al echipei de securiate a președintelui nu a fost rănit, deși atacatorii au intrat pe poarta principală, au traversat curtea, au spart ușa de la intrare și au umblat prin casă în căutarea dormitorului președintelui.

Ce au văzut, știu sau au făcut paznicii familiei prezidențiale sunt întrebări esențiale în anchetă. Cel puțin 24 de polițiști sunt cercetați, potrivit șefului poliției haitiene, Leon Charles. 12 au fost arestați, iar patru acuzați că au lucrat alături de un grup de presupuși mercenari columbieni suspectați de desfășurarea atacului, a anunțat Marie Michele Vernier, purtător de cuvând al poliției.

Cel puțin 44 de oameni sunt reținuți în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise, inclusiv 18 columbieni și 3 americani. Cu toate acestea, nu a fost descoperit încă un lider al operațiunii sau motivul atacului, iar niciun suspect nu a fost acuzat în mod oficial.

Martine Moise crede că cei care au pus la cale atacul sunt încă liberi și nu este convinsă că autoritățile haitine sunt capabile să descopere adevărul. Ea spune că este nevoie de o investigație independentă derulată de ONU, cu posibilitatea ca acest caz să ajungă într-o zi la Curtea Penală Internațională de la Haga.

Sursa: Digi24.ro