Preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA a adoptat luni o declaraţie împreună cu omologii din mai multe parlamente europene prin care se opun recentului acord dintre Washington şi Berlin de a permite finalizarea gazoductului Nord Stream 2, destinat să transporte gaze naturale din Rusia direct în Germania pe sub Marea Baltică, relatează Reuters.

''Considerăm Nord Stream 2 un proiect geopolitic orientat spre extinderea influenţei Rusiei asupra Europei prin dominarea pieţei energiei'', a afirmat senatorul democrat Bob Menendez într-o declaraţie comună cu omologii din Estonia, Republica Cehă, Irlanda, Letonia, Polonia, Ucraina, Marea Britanie şi Lituania.

Preşedintele SUA Joe Biden şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns luna trecută la un acord care permite finalizarea construirii gazoductului Nord Stream 2.

Ucraina s-a opus mult timp proiectului de gazoduct aproape finalizat în valoare de 11 miliarde de dolari considerând că acesta va oferi Moscovei opţiunea teoretică de a înceta transportul gazului prin Ucraina, ceea ce ar priva Kievul de miliarde de dolari obţinuţi din taxe de tranzit şi ar pune în pericol securitatea sa.

AGERPRES