Un constructor a închiriat un excavator și a dărâmat balcoanele unui bloc nou de apartamente, de supărare că nu ar fi fost plătit la timp.

Incidentul s-a petrecut miercuri seară, în orașul german Blumberg, și a fost filmat de martori.

Valoarea pagubei produse se ridică la suma de 500.000 de euro, spune poliția, citată de presa germană.

Un purtător de cuvânt al poliției locale a declarat că bărbatul de la volanul utilajului, în vârstă de 47 de ani, a spus că nu i s-au plătit toți banii și a acționat din „frustrare”.

Tot poliția a spus că bărbatul ar fi închiriat excavatorul special pentru a distruge un bloc și s-a oprit doar pentru că furtunul hidraulic s-a rupt la un moment dat.

De asemenea, el a provocat daune și la garajele clădirii, unde se aflau mai multe sticle cu gaz, iar riscul de explozie a fost ridicat. Poliția a închis zona până la eliminarea pericolului.

Din fericire, nicio persoană nu se afla în clădire în momentul desfășurării incidentului, însă acesta a atras atenția a zeci de martori, care s-au oprit să privească scenele.

Aceștia au spus că în momentul în care excavatorul a cedat, bărbatul a coborât din el, s-a urcat în mașină și a plecat, însă mai târziu s-a dus singur la poliție. Acolo a spus că este subcontractorul dezvoltatorului imobiliar și susține că din cauza întârzierilor plăților a acumulat datorii de 5 milioane de euro.

Sursa: Digi24.ro