Poate că situaţia din Belarus nu mai are acoperirea mediatică de care a beneficiat la un moment dat, dar lupta opoziției din această ţară continuă, scrie Der Spiegel. Publicaţia germană a discutat cu cinci femei care nu au renunţat, locul ales fiind o pădure, la adăpost de bătăușii lui Lukașenko.

<< Mesajul vine seara târziu, prin Telegram. Conține o adresă, într-un cartier de blocuri din nord-estul capitalei Minsk.

Treizeci de minute mai târziu, cinci femei ies din acel loc și intră într-o pădure din apropiere. Își fac drum printre tufișuri înainte de a se așeza pe niște bușteni.

Femeile sunt toate vecine. Lucrează la un spital, la o grădiniță, la universitate și la o uzină siderugică și au grijă de copiii lor. S-au cunoscut la demonstrațiile din august anul trecut împotriva lui Alexander Lukașenko și continuă să fie active în protestele împotriva dictatorului rămas la putere.

Mari, medic, poartă o geantă care conține lenjerie de corp, absorbante și șosete. Spune că poartă geanta cu ea peste tot, pentru cazul în care va fi arestată. „Trebuie să fim pregătite pentru orice”, spune ea. LA încheietura mâinii stângi poartă încă o brățară alb-roșu-alb, culorile steagului opoziției, la care guvernul a renunțat. Dacă sunt opriţi de autorităţi, cei care afișează steagul se pot aștepta să fie arestaţi imediat și închişi timp de câteva zile.

Desigur, numele lui Mari a fost schimbat pentru acest articol, la fel ca numele celorlalte femei. Riscul este pur și simplu prea mare, ele și familiile lor putând primi o vizită nedorită din partea Securității bieloruse. Poliția continuă să patruleze regulat cartierele rezidențiale din Minsk, în căutarea oponenților regimului.

Pentru femei, pădurea din apropierea apartamentelor lor este singurul loc în care încă mai îndrăznesc să vorbească cu un jurnalist. Vorbesc despre cât de omniprezentă a devenit frica, în ceea ce le priveşte, și despre faptul că trupele de securitate OMON apar uneori chiar în coșmaruri. Dar vorbesc și despre faptul că nu sunt totuși dispuse să cedeze.

Mii de persoane condamnate la închisoare

De câteva luni, oamenii din Belarus nu au mai reușit să protesteze. Dictatorul Lukaşenko i-a pus pe bătăuşi să-i îndepărteze de pe străzi cu bastoane, gloanțe de cauciuc, grenade flash-bang și spray cu piper. Au trecut 10 luni de când s-a declarat câștigător al unor alegeri prezidențiale manipulate, susținând că a obţinut peste 80% din voturi. De atunci, toți cei care îi pun la îndoială victoria au devenit prada personalului de securitate. Peste 35.000 de persoane au fost arestate, începând cu luna august a anului trecut, mii de persoane primind condamnări la închisoare, plus bătăi și torturi. Unii au murit.

Recent, Lukaşenko a făcut chiar pasul de a forța un zbor Ryanair cu 126 de pasageri, care  se deplasa spre Lituania, să aterizeze la Minsk, pentru a-l aresta pe activistul de opoziție care trăia în exil, Roman Protasevici, şi pe iubita sa.

Dictatorul îl folosește acum pe Protasevici pentru a da un exemplu: tânărul de 26 de ani nu a fost obligat doar să-şi mărturisească extremismul, într-un videoclip, după arestarea sa, ci a fost forțat să şi dea un interviu la televiziunea de stat. În interviu, el s-a autoincriminat și i-a incriminat şi pe alții, pe lângă faptul că și-a exprimat respectul față de Lukașenko. juliturile de la încheieturi erau clar vizibile, probabil de la cătușe.

Mulți dintre colegii săi activiști de opoziție presupun că Protasevici este torturat. Avocatul său nu a putut să-l viziteze în închisoare timp de două săptămâni.

Mesajul lui Lukașenko este clar: cei care sunt împotriva lui vor pierde totul. Iar femeile care s-au strâns în pădure sunt pe deplin conștiente de acest lucru. Multe dintre ele au ales să nu se uite la interviul respectiv, dar, paradoxal, aterizarea forțată a avionului lui Protasevici este cea care le oferă un licăr de speranță.

Mari spune că îi pare extrem de rău pentru Roman. Dar mișcarea lui Lukaşenko, spune ea, este de fapt utilă pentru criticii regimului. În cele din urmă, politicienii europeni au înțeles cine este, exact, Lukașenko: un dictator care nu doar că își terorizează propria țară pentru a-și reduce la tăcere criticii, ci toată Europa.

Știe că asta le-ar putea suna răutăcios unora, spune Mari. „Dar, în cele din urmă, UE a încetat să-și exprime permanenta „profundă îngrijorare”. Activista vorbește rapid, iar celelalte femei dau din cap aprobând. Ele spun că au sperat atât de des că UE va pune în aplicare sancțiuni dureroase împotriva regimului, dar Europa continuă să ezite.

Amintiri care pălesc ale protestelor din 2020

Cu acest lucru s-a confruntat  și Svetlana Tihanovskaia. Tihanovskaia se consideră a fi președinta aleasă în mod corect a Belarusului, dar când a călătorit prin Europa, la sfârșitul anului 2020, pentru a boţine sprijinul pentru un răspuns european mai dur la adresa lui Lukaşenko, ezitarea a fost răspunsul principal. Cu cât imaginile de la protestele de la sfârșitul verii au dispărut din memorie și cu cât Lukașenko a rămas mai mult la putere, cu atât UE a manifestat mai puțin interes pentru lucrurile cu care se confruntă criticii regimului din țara situată la marginea Europei.

Dar aterizarea forțată a zborului Ryanair a schimbat lucrurile. În esență, Lukașenko a împins Uniunea Europeană să ia măsurile punitive pe care le-a luat. Belavia, compania aeriană de stat din Belarus, nu mai are permisiunea de a zbura către destinații din UE, iar Bruxelles le-a solicitat companiilor aeriene europene să evite spațiul aerian din Belarus. Majoritatea companiilor aeriene au încetat să mai zboare către Minsk, doar avioane din Rusia, Tadjikistan, China, Irak, Israel, Turcia și Emiratele Arabe Unite aterizând acum în capitala Belarusului.

Mari și tovarăşele sale vor mai mult, sperând să vadă sancțiuni impuse companiilor de stat din Belarus. Și Bruxelles-ul, pentru prima dată, este de fapt pregătit să facă un astfel de pas, cu sancțiuni economice care urmează să fie pregătite pentru summitul UE, programat în perioada 24-25 iunie. „Cu cât este mai dură, cu atât mai bine”, spun femeile. Olga, un lector în vârstă de 37 de ani la o universitate de stat, trece în revistă companiile de stat despre care crede că ar trebui incluse pe lista sancțiunilor: fabrici de îngrășăminte, fabrici de lemn, operațiuni din industria petrolieră și o companie de tutun.

Femeile știu că poporul din Belarus ar suferi sub presiunea economică a unor astfel de sancțiuni. Dar sunt pregătite să accepte costurile și cred că și alți oameni din Belarus sunt pregătiţi. Ele cred că este singura modalitate de a spori cu adevărat presiunea asupra regimului, în special având în vedere incapacitatea oponenților regimului de a face acest lucru.

Activiștii cred că președintele rus, Vladimir Putin, nu va oferi sprijin financiar regimului Lukașenko pentru totdeauna. Cu toate acestea, el îl susține deocamdată pe dictatorul din Belarus, chiar invitându-l, recent, pe Lukașenko pe iahtul său, în Marea Neagră.

Liderul bielorus își asupreşlte poporul deja de 10 luni, iar speranţele verii trecute – că va pleca în curând – s-au disipat complet. Între timp, Mari și ceilalți activiști sunt mereu vigilenţi, privind frecvent în jur. Un vecin se află în apropiere, uitându-se după alţii care ar putea fi în pădure – o măsură de precauție suplimentară.

„Nu doar Roman și sute de prizonieri politici au devenit ostatici ai acestui regim”, spune Olesia, în vârstă de 30 de ani. „Și noi suntem”. În august, lectorul universitar Olga a îndrăznit să participe la o întâlnire ținută de un politician local pentru a vorbi despre rezultatele alegerilor prezidențiale. Nu mult mai târziu, contractul ei la universitate a fost prelungit pentru doar doi ani, în loc de cinci, cât ar fi fost normal.

Olga spune că universitățile urmăresc cu atenție dacă comportamentul personalului este suficient de „patriotic”. Instructorii, spune ea, sunt rugați să avertizeze studenții împotriva presupuselor spălări de creier prin Telegram, aplicația de mesagerie preferată de opoziție, și să vorbească despre lupta împotriva extremismului. Este denumită „instrucție ideologică”. În Belarus, toți cei care sunt împotriva conducerii actuale sunt considerați extremiști, inclusiv Tihanovskaia.

Cei care exprimă critici sunt raportați autorităților, spune Olga, adăugând că „ascultătorii” sunt peste tot, chiar și în cadrul grupurilor de studenți. „Toată lumea știe asta. Toată lumea se teme și extrem de atentă”. Pare obosită când vorbește și se uită continuu la pământul din fața ei.

Mari vorbește despre clinici în care colegii ei au cunoscut presiunile oficiale atunci când au încearcat să fondeze sindicate. Un astfel de demers este prevăzut de lege, dar cadrelor medicale li s-a spus că devine ilegal dacă se alătură prea mulți angajați.

„Trăiască Belarus!”

Mai mult decât orice, oamenii din Belarus îi omoară lipsa de speranță. Un număr mare de oponenți ai regimului și-au pierdut locurile de muncă.

Evenimentele discutate de femeile din pădure devin din ce în ce mai deprimante.

În mai, politicianul de opoziție Vitold Aşurak a murit în arest, se pretinde că de insuficiență cardiacă bruscă. Oficialii au difuzat un videoclip care îl arăta clătinându-se înainte de a cădea și, în cele din urmă, întins, nemișcat, la pământ. Sute de oameni au venit la înmormântarea sa, participanţii scandând mantra opoziției: „Trăiască Belarus!”

Următorul deces a venit nu mult mai târziu. Un tânăr de 18 ani a căzut din blocul său din Minsk, după ce i se deschisese un dosar penal pentru „tulburări în masă”. Tânărul participase la protestele din august.

La începutul lunii iunie, activistul Stepan Latipov s-a înjunghiat în gât cu un stilou, în instanță, în timpul procesului său. El se confrunta cu acuzații penale împreună cu membrii familiei și vecinii cu care protestase în curtea clădirii sale, un loc care ajunsese să fie denumit „Piața schimbării”.

Ca loc care a găzduit concerte și mitinguri, curtea lui Latipov a devenit un centru cheie al protestelor. Însă oficialii intenționau acum să-l doboare pe bărbat, cunoscut pentru curajul său: tatăl lui Latipov spune că, în sala de judecată, acum câteva săptămâni, fiul său avea un ochi negru și alte semne de abuz fizic pe față. Tatăl spune că fiul său nu mai putea să doarmă și susține că în celula lui Latipov au fost aduşi bolnavi psihic, care apoi l-au atacat.

Vika, educatoarea de 40 de ani care face parte din grupul de femei din pădure, are un cuvânt pentru asta: teroare. Irina, care stă lângă ea pe un butuc, spune că are frecvent coșmaruri în care fuge de trupele OMON şi de grenade flash-bang care explodează lângă ea. La sfârșitul lunii octombrie, tânăra de 28 de ani și alți manifestanți pașnici au fost urmăriți pe străzile lăturalnice ale Minskului de către interlopii regimului.

Uneori, spune tânăra, nu poate dormi deloc. Se trezeşte încă stând în fața computerului la 1.00 dimineața. În astfel de cazuri, spune ea, o mai sună pe una dintre celelalte femei: „Hai să ieșim și să facem ceva”.

„Un semn la care nu am renunțat”

Ies afară și lipesc autocolante alb-roșu-alb pe stâlpi ușori, pictează steagul opoziției pe stradă, aruncă steaguri ale opoziției în copaci sau pune pe ziduril fotografii ale binecunoscutei lidere de opoziție Maria Kalesnikava. Odată, au scris „Luptă și fii liber”, în bielorusă, pe un zid și a rămas acolo mai mult de o lună. De obicei, muncitorii din oraș elimină rapid toate însemnele asociate opoziției.

Făcând astfel de lucruri le face să se simtă mai bine, spun femeile. „Este un semn că noi și protestul nostru suntem încă în viață, că nu am renunțat”. Sunt gesturi mici, adesea creative, lucruri pe care activiștii le numesc „acțiuni partizane”. Ei comunică prin grupuri Telegram, în cartierele lor rezidențiale. Unele grupuri au 60 de membri, altele până la 250. Nu toți participă activ la activități, unii contribuind în fundal.

Recent, o mână de activiști s-au filmat desfășurând un steag imens alb-roșu-alb lângă o autostradă și aprinzând focuri de artificii în culoarea rezistenței. Au distribuit videoclipul prin intermediul rețelelor sociale.

Mari și grupul ei de prieteni se întâlnesc şi ele pentru a face videoclipuri de genul acesta. Când regimul a închis tut.by, cel mai important punct de presă online independent din țară, la jumătatea lunii mai, au lansat un clip în care au strigat „Trăiască tut.by!” în timp ce țineau o pancartă. Aveau feţele ascunse de măști.

Numai în acest an, 75 de jurnaliști au fost arestați în țară. Douăzeci și șapte dintre ei sunt în închisoare, inclusiv reportera Ekaterina Andreieva și cameramana Daria Ciulţova, de la postul de opoziție Belsat. Au fost reținute pentru că au relatat în direct de la un miting de protest din noiembrie.

Starea de spirit se luminează puțin în pădurea Minsk atunci când femeile vorbesc despre activitățile lor de protest și arată videoclipuri cu ele însele dansând în haine roșu-albe.

Au lansat chiar și propriul lor ziar, îndesând în cutiile poștale ale vecinilor, în fiecare săptămână, o coală de hârtie tipărită pe ambele fețe cu cele mai recente știri din Belarus. Mulți dintre vecinii lor sunt mai în vârstă și nu au nici Telegram, nici acces la mass-media opoziției. Cei mai mulți dintre ei sunt de fapt susținători ai lui Lukașenko – pensionari care obișnuiau să lucreze la fabricile de stat. Dar majoritatea dintre ei citesc buletinul informativ, spun femeile, și chiar îl posteazăla avizierul de la intrarea în clădire. Un militar pensionat rupe periodic hârtia.

Marcându-și teritoriul

În inima Minskului, steagul național roșu-verde al Belarusului flutură de pe multe dintre clădiri. Se pare că Lukașenko își marchează teritoriul. Străzile măturate curat nu amintesc de demonstrațiile în masă.

Dar gesturile mici sunt suficiente pentru a oferi o privire asupra a ceea ce se întâmplă în spatele fațadei ordonate. O scurtă încuviințare atunci când un cumpărător din supermarket observă carcasa de telefon mobil roșu-alb deținută de persoana de lângă ea. Un zâmbet, când Alexander Kalesnikav, tatăl lideruei de opoziție, Kalesnikava, stă la o fotografie lângă închisoarea nr. 1, cu mâinile ridicate pentru a forma o inimă, așa cum o face și fiica sa.

Maria Kalesnikava este în închisoare de nouă luni, iar procesul ei pentru extremism va începe în curând. Oamenii din Belarus s-au schimbat în ultimul an, spune tatăl ei, adăugând că simte asta prin solidaritatea pe care o trăiește în fiecare zi.

Multe mii de oameni au părăsit deja Belarusul, majoritatea ingineri și programatori mai tineri, bine educați. Alții spun că speră să plece. Nu mai văd un viitor în Belarus.

Totuși, Kalesnikav intenționează să rămână. „Cum aș putea să plec, cu o fiică atât de puternică? Ea este modelul meu”. Kalesnikava și-a rupt pașaportul atunci când oamenii lui Lukaşenko au încercat să o forțeze să iasă din țară.

Nici cele cinci femei din pădure nu au intenția de a renunţa. Când Olesia spune că intenționează să lupte în continuare „un pic”, tate râd și repetă: „Un pic”. >>

SURSA: UNIVERSUL.NET