Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi-a exprimat vineri preocuparea cu privire la linia „puţin constructivă” a Uniunii Europene (UE), în comentarii ale sale despre strategia europeană de rezistenţă şi contracarare evocată miercuri de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, relatează agenţia EFE.

„Ne exprimăm preocuparea cu privire la linia pe care se înscrie UE”, a spus Lavrov în timpul unei conferinţe de presă comune la Moscova cu omologul său belarus Vladimir Makei.

Şeful diplomaţiei ruse a estimat că abordarea Uniunii Europene nu poate fi calificată drept constructivă „atât timp cât sunt menţionaţi termeni precum rezistenţă, contracarare şi compromisuri”.

În prezentarea unui document ce va fi supus aprobării liderilor statelor UE la summitul european din 24-25 iunie, Josep Borrell a sugerat o nouă abordare strategică a relaţiilor cu Rusia, care să urmărească simultan limitarea şi respingerea provocărilor venite dinspre Moscova, precum şi căutarea de compromisuri, inclusiv printr-o „mai bună utilizare” a unor instrumente cum ar fi tranziţia energetică spre o diminuare a consumului de gaze, ceea ce ar afecta economic Rusia diminuându-i veniturile din exportul de gaze.

Pe de altă parte, la conferinţa de presă cu omologul său belarus, şeful diplomaţiei ruse a susţinut că ţările lor sunt supuse unui război hibrid.

„Ne continuăm interacţiunea în condiţii foarte complicate. Cele două ţări ale noastre sunt supuse unei presiuni externe serioase care apelează la instrumente ilegitime, unilaterale de aşa-zisă descurajare. Metode de război hibrid sunt folosite împotriva noastră, începând cu sancţiunile unilaterale şi terminând cu campanii murdare de informare”, a spus Lavrov, potrivit agenţiei BelTA.

„Având în vedere poziţia agresivă a colegilor noştri occidentali, am convenit să ne coordonăm eforturile în vederea consolidării suveranităţii statale a Rusiei şi Belarusului şi asigurării securităţii naţionale a ţărilor noastre prin eforturi comune pe baza acordurilor de drept internaţional în vigoare”, a mai menţionat ministrul rus.

Preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Joe Biden, s-au întâlnit miercuri la Geneva pentru a calma tensiunile dintre ţările lor. Deşi amândoi au evocat după summit discuţii într-o atmosferă pozitivă, nu au anunţat nicio iniţiativă concretă, în afară de reîntoarcerea la post a ambasadorilor rus şi american la Washington şi, respectiv, Moscova, sau revenirea la masa negocierilor pentru reducerea arsenalelor nucleare.

Sursa: Agerpres