Mercenarii ruși sunt acuzați de atrocități împotriva civililor din Republica Centrafricană, inclusiv de uciderea unor copii. O investigație CNN arată că celebrii mercenari ai grupului Wagner, condus de Evgheni Prigojin, cunoscut şi sub numele „bucătarul lui Putin”, au atacat mai mulți civili în partea de sud a Republicii Centrafricane, în orașul Bambari, în timp ce desfășurau un raid asupra rebelilor cunoscuți sub numele de Seleka. Conform mai multor martori, mercenarii au deschis focul împotriva civililor, mulți dintre ei ascunși într-o moschee din centrul orașului.

"Nu era niciun membru Seleka în moschee", a declarat o localnică care a supraviețuit atacului. "Au ucis doar populația civilă. Nu am văzut niciun cadavru de rebel Seleka mort, ci numai cadavre ale copiilor noștri", a mai spus aceasta. Un alt localnic a declarat că doi rebeli Seleka s-ar fi refugiat în moschee, dar aceștia nu erau înarmați.

Incidentul violent din Bambari s-a produs în luna februarie și se înscrie într-un lung șir de abuzuri ale drepturilor omului, precum cazurile de viol, tortură sau atacurile asupra civililor, inclusiv arderea locuințelor, pe care le-au săvârșit mercenarii ruși din grupul Wagner, care instruiesc forţele guvernamentale centrafricane în lupta cu rebelii, în baza unui acord bilateral semnat între Rusia și Republica Centrafricană.

Numărul total al victimelor masacrului din orașul Bambari nu este cunoscut, dar localnicii susțin că au fost uciși peste 20 de oameni.

Un raport întocmit recent de MINUSCA, agenția ONU care gestionează menținere păcii în Republica Centrafricană, susține că în Bambari, „Forțele Armate ale Republicii Centraficane și forțele bilaterale, în special mercenarii ruși și un număr necunoscut de mercenari sirieni care luptaseră anterior în Libia, ar fi comis abuzuri grave ale drepturilor omului și încălcări ale dreptului internațional umanitar prin săvârșirea de crime îndreptate către civili”.

Guvernul de la Moscova a negat orice fel de acuzații și a insistat că grupul de militari privați detașați în Republica Centrafricană sunt „neînarmați și nu iau parte la ostilități”. Guvernul Republicii Centrafricane a negat, de asemenea, acuzațiile, dar a declarat că a demarat o anchetă care va stabili exact care au fost faptele și dacă au existat abuzuri.

În prezent există aproximativ 2.300 de mercenari în Republica Centrafricană, după cum estimează raportul MINUSCA. Aceștia utilizează același tip de mine antipersonal pe care le-au folosit în Libia și folosesc, de asemenea, elicoptere de luptă, transportoare blindate și drone pentru a-și neutraliza țintele.

Toate părțile implicate în conflictul din Republica Centrafricană au fost acuzate de încălcări ale drepturilor omului, dar rolul mercenarilor ruși în prima linie a ostilităților a devenit profund problematic pentru agenția ONU care se ocupă cu menținerea păcii în regiune.

Sursa: Digi24