Bruno Covas, care în 2018, la vârsta de 38 de ani, a devenit cel mai tânăr primar al oraşului Sao Paulo, cel mai mare oraş brazilian şi sud-american, a murit duminică de cancer digestiv, anunţă EFE.

Liderul Partidului Social Democrat Brazilian (PSDB) în vârstă de 41 de ani şi nepot al guvernatorului din Sao Paulo Mario Covas era internat din 2 mai din cauza agravării bolii sale şi de atunci a fost internat la Hospital Sirio Libanés din Sao Paulo.

El a cerut un concediu de 30 de zile pentru a se dedica total îngrijirilor. "Corpul meu cere să dedic mai mult timp tratamentului, care intră într-o fază foarte severă", a anunţat el atunci.

Cancerul la sistemul digestiv, care apoi i-a afectat ganglionii limfatici, ficatul şi oasele, a fost diagnosticat în octombrie 2019.

În ciuda bolii, el a continuat să-şi exercite funcţia de primar al celui mai populat oraş din Brazilia şi a gestionat criza provocată de pandemia de coronavirus.

Bruno Covas a contractat Covid-19 în august 2019 şi după ce s-a vindecat, în noiembrie 2020, a fost reales ca primar cu 60 la sută din voturi. 

Sursa: news.ro