Comandantul din orașul Gaza al mișcării islamiste palestiniene Hamas, Bassem Issa, a fost ucis miercuri într-un atac aerian israelian, a anunțat Hamas, potrivit Washington Post, citat de Digi24.ro

Bassem Issa este comandantul cu cel mai înalt rang din Hamas ucis de Israel din 2014. Este prima dată când Hamas recunoaște moartea unora dintre comandanții săi în noua escaladare a tensiunilor cu Israelul.

Aripa armată a Hamas a declarat că Issa a fost ucis „împreună cu câțiva dintre frații săi” în timpul luptelor care au loc de două zile în Gaza.

Issa și alți câțiva comandanți responsabili pentru diferitele districte ale Fâșiei Gaza formează consiliul militar al Hamas, cel mai înalt organism care decide asupra operațiunilor grupului. Consiliul militar este condus de Mohammed Deif.

Declarația Hamas vine după ce autorităţile israeliene au anunţat uciderea a 16 lideri ai grupurilor islamiste din Fâşia Gaza.

Potrivit Serviciului israelian pentru Securitate Internă (Shin Bet), şase lideri ai mişcării islamiste Hamas au fost ucişi miercuri. Printre aceştia se numără Bassem Issa, comandantul filialei Hamas din oraşul Gaza.

„În plus, au fost omorâţi zece lideri operaţionali din diviziile de cercetare şi producţie de armament ale Hamas”, a anunțat Shin Bet, potrivit cotidianului Times of Israel.

Bilanţul raidurilor aeriene israeliene în Fâşia Gaza a ajuns la 53 de morţi şi 320 de răniţi. Separat, în Cisiordania, doi militanţi palestinieni au fost ucişi în confruntări cu serviciile de securitate israeliene.

„Acesta este începutul. Îi vom lovi aşa cum nici nu visau că va fi vreodată posibil”, a spus premierul în funcţie al Israelului, Bejnamin Netanyahu.

În Israel, bilanţul celor peste 1.000 de atacuri cu rachete lansate din Fâşia Gaza a ajuns la şase morţi şi peste 120 de răniţi.