O parte dintre participanții la o petrecere organizată într-o casă din Malibu, la sfârșitul săptămânii trecute, și-au văzut moartea cu ochii după ce balconul pe care se aflau s-a prăbușit pe stâncile aflate sub el.

Filmările arată un grup destul de mare de oameni pe balconul care se desprinde pur și simplu de casă și cade câțiva metri, apoi se prăbușește pe terenul periculos. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere de pe o proprietate vecină au ajuns la un post local de televiziune.

În urma accidentului șocant, mai multe persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă. Potrivit surselor locale, este un miracol că incidentul nu s-a soldat cu niciun deces, pentru că s-a petrecut într-o zonă periculoasă, cu multe stânci.

Potrivit echipajelor de pompieri care au ajuns la fața locului, în jur de 15 persoane se aflau pe balcon în momentul în care acesta a căzut. Un martor aflat la petrecere a declarat pentru CBSLA: „Am auzit un zgomot teribil și i-am văzut pe cei mai buni prieteni și pe prietena mea căzând peste 4 metri, pe stânci. Balconul a cedat pur și simplu. Ar fi putut fi mult mai rău, dar este și-așa destul de grav”.

După ce au salvat persoanele, pompierii au inspectat pagubele și au declarat casa nelocuibilă.

Un avocat care îi reprezintă pe tinerii răniți în accident spune că aceștia au, în mare parte, probleme ortopedice, dar cel puțin o persoană are și leziuni craniene. Tinerii vor să îl acționeze în judecată pe proprietarul casei.

În același timp, autoritățile au fost sesizate cu privire la încălcarea restricțiilor, având în vedere faptul că numai pe balcon erau 15 persoane, iar petrecerile cu număr mare de participanți sunt interzise în această perioadă în California.

Proprietarul casei a declarat pentru presa locală că a închiriat-o unui grup de tineri pentru weekend, fiind informat că doar 6 persoane vor fi prezente. Acesta a mai spus că a fost sunat ulterior de o vecină care l-a informat că în casă erau peste 30 de persoane.,

Sursa: Digi24