Explozia unei bombe la un hotel de lux din oraşul pakistanez Quetta a ucis cel puţin patru oameni şi a rănit 12, anunţă BBC.

Este crezut că ambasadorul chinez în Pakistan, Nong Rong, era ţinta atacului din parcarea Serena Hotel. El se afla în Quetta, capitala provinciei Balochistan, din apropierea graniţei cu Afganistanul, însă nu a fost prezent la faţa locului la momentul exploziei.

Talibanii Pakistanezi au revendicat atacul, fără a da detalii. În ultimele luni, gruparea şi o altă organizaţie militantă au comis mai multe atacuri în zonele din apropierea graniţei cu Afganistanul.

Miercuri noapte, un vehicul a explodat în parcarea hotelului, iar focul a cuprins şi alte maşini.

Hotelul Serena Hotel este cel mai cuoscut din Quetta, aici fiind găzduiţi oficiali ai guvernului şi demnitari.

Ministrul de Interne, şeicul Rashid Ahmad, a declarat pentru ARY News TV că „o maşină care era plină cu explozibil a sărit în aer în hotel”, iar agenţia de presă AFP l-a citat spunând că a fost „un act de terorism”.

Presa locală a relatat că toţi oaspeţii hotelului sunt în siguranţă, potrivit oficialilor.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a confirmat pentru Reuters că „a fost un atac sinucigaş”.

Ministrul de Interne al provinciei, Ziaullah Lango, a declarat reporterilor că Nong este „într-o dispoziţie bună” şi că vizita lui în Quetta se va încheia joi.

Una dintre cele mai sărace provincii din Pakistan, în Balochistan sunt stabilite mai multe grupări armate, inclusiv separatiste şi islamice extremiste. Militanţii vor independenţă de Pakistan şi se opun proiectelor majore de infrastructură propuse de China în zonă.

Separatiştii au fost învinuiţi pentru un atac care a avut loc în urmă cu doi ani la un hotel din Gwadar, proiect portuar finanţat de China. Ei acuză guvernul şi China că exploatează gazul şi bogăţiile minerale ale provinciei Balochistan cu prea puţine beneficii pentru oamenii din zonă.

Sursa: News.ro