Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a avertizat miercuri rivalii străini ”să nu încalce linia roşie” a Rusiei, pe fondul unor tensiuni tot mai puternice cu Occidentul într-o serie de dosare.

”Noi ne comportăm per ansamblu cu reţinere şi în mod modest, iar adesea nici măcar nu răspundem unor acţiuni inamicale şi grosolane flagrante”, a subliniat liderul de la Kremlin în discursul său anual adresat naţiunii, susţinut în faţa membrilor Parlamentului.

Putin i-a avertizat pe cei care ”ne iau bunele intenţii drept o slăbiciune”.

El şi-a exprimat speranţa ca ”nimănui să nu-i vină ideea de a încălca vreo linie roşie a Rusiei”.

”Însă noi înşine stabilim pe unde trece” această linie roşie, a declarat el, referindu-se la multiple înfruntări cu Occidentul, însă fără să precizeze despre ce limite vorbeşte.

În opinia sa, pentru unele ţări, ”atacarea Rusiei din orice motiv şi pentru orice a devenit un fel de sport”.

Putin nu a evocat însă, în acest discurs, în mod precis dosare în care Rusia se opune Uniunii Europene (UE) sau Statelor Unite.

Liderul de la Kremlin nu a spus absolut nimic despre opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, încarcerat şi care riscă să moară oricând, potrivit apropiaţilor acestuia.

El nu a spus absolut nimic nici despre desfăşurarea a zeci de mii de militari ruşi la frontiera cu Ucraina ori despe acuzaţii de spionaj şi de amestec în alegeri în Statele Unite.

Putin nu a spus nimic nici despre recentul scandal în care sunt implicaţi, potrivit Pragăi, agenţi din cadrul serviciilor militare se spionaj ruseşti (GRU) în Cehia.