Rusia „nu dorește un conflict direct” cu Statele Unite ale Americii, chiar dacă „își va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei”, apreciază serviciile de informații americane într-un raport anual referitor la ameninţările la adresa SUA în lume, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Moscova va continua să utilizeze diverse tactici anul acesta” pentru a încerca să slăbească influenţa SUA, să dezvolte noi parteneriate sau să semene divizare în tabăra occidentală, indică acest raport al Direcţiei de informaţii americane (DNI) publicat marţi, pe fondul escaladării tensiunilor între Rusia şi Ucraina.

În spaţiul postsovietic, „Moscova este poziţionată să-şi sporească rolul în Caucaz, să intervină în Belarus şi, dacă va considera că este necesar, îşi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei, în timp ce negocierile (de rezolvare a conflictului în Donbas) se află în impas, iar confruntările limitate continuă”, potrivit serviciilor de informaţii americane.

Cu toate acestea, „ne aşteptăm ca Moscova să caute ocazii de cooperare pragmatică cu Washingtonul, în condiţiile sale, şi credem că Rusia nu vrea un conflict direct cu forţele americane”, conform documentului de 27 de pagini.

Președintele Statelor Unite ale Americii i-a propus chiar marți omologului său rus în cadrul unei convorbiri telefonice, organizarea unei întâlniri la nivel înalt „într-o terţă ţară” în „lunile următoare” pentru a „clădi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia”.

Totodată, Biden şi-a exprimat „îngrijorarea faţă de acumularea neaşteptată de trupe ruse în Crimeea ocupată şi la frontiera ucraineană”, lansând un apel Rusiei la încetarea tensiunilor, a indicat Casa Albă.

Această convorbire telefonică este prima între cei doi şefi de stat, după ce în urmă cu o lună Joe Biden, într-un interviu pentru ABC, întrebat dacă îl consideră pe Putin 'criminal', a răspuns afirmativ. Acest lucru a provocat un scandal diplomatic între Moscova şi Washington, Rusia rechemându-şi ambasadorul din SUA pentru consultări.