Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin, se află la Bruxelles în această săptămână pentru a-şi coordona cu NATO o abordare comună faţă de mobilizarea militară rusă la frontiera cu Ucraina şi pentru a discuta despre retragerea trupelor Alianţei Nord-Atlantice din Afganistan, transmite EFE.

Blinken va avea marţi primele reuniuni în capitala Belgiei, iar miercuri i se va alătura şi Austin, a declarat luni seară secretarul adjunct al Oficiului pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice din Departamentul de Stat al SUA, Philip Reeker, într-o convorbire telefonică cu presa.

Unul dintre obiectivele vizitei va fi coordonarea împreună cu NATO a unei poziţii comune pe fondul escaladării conflictului în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, unde se înfruntă de şapte ani forţele armate ucrainene şi separatişti proruşi.

Antony Blinken va participa marţi la o reuniune a NATO la care va lua parte şi ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

În plus, potrivit declaraţiilor lui Reeker, alte teme mari pe masa discuţiilor vor fi angajamentul făcut de administraţia preşedintelui republican Donald Trump de a retrage trupele americane din Afganistan până la 1 mai, lucru despre care succesorul său, Joe Biden, a avertizat deja că va fi dificil de respectat.

Blinken se va afla la Bruxelles până pe 15 aprilie, aceasta fiind a doua vizită în capitala Belgiei a şefului diplomaţiei americane după cea din 22-25 martie, când a participat la reuniunea ministerială a NATO.

La rândul său, Lloyd Austin va sosi la Bruxelles după deplasarea efectuată la sfârşitul săptămânii în Israel şi după o vizită pe care o face marţi la Berlin, unde şeful Pentagonului se va întâlni cu omologul german Annegret Kramp-Karrenbauer pentru trecerea în revistă a cooperării militare dintre SUA şi Germania. 

Sursa: AGERPRES