Neuralink, startup-ul antreprenorului miliardar Elon Musk, a lansat un clip în care o maimuţă care joacă un joc video simplu după ce a i-a fost implantat un cip în creier, relatează Reuters.

Videoclipul îl prezintă pe Pager, un macac cu cipuri încorporate în creier, jucând „Mind Pong”. Deşi a fost antrenat să folosească un joystick, maimuţa controlează cursorul gândindu-se la mişcarea mâinii în sus sau în jos, scrie Mediafax.

„Primul produs @Neuralink va permite unei persoane cu paralizie să utilizeze un smartphone cu mintea mai repede decât cineva care îşi foloseşte degetele", a scris Musk pe Twitter.