Funeraliile prinţului Philip, duce de Edinburgh, care a murit vineri la vârsta de 99 de ani, vor avea loc la 17 aprilie, sâmbăta viitoare, la Capela St. George, la Palatul Windsor, la ora locală 15:00, a anunţat Palatul Buckingham, informează sâmbătă Reuters şi BBC.

Aranjamentele, care "vor sărbători şi vor reflecta" viaţa în serviciul public al soţului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, au fost adaptate ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Harry, ducele de Sussex, va zbura din SUA pentru a se alătura altor membri ai familiei regale la ceremonia funerară.

Vor fi opt zile de doliu naţional înaintea funeraliilor, care nu vor fi funeralii de stat.

"Va fi ceea ce este cunoscut sub numele de funeralii regale ceremoniale. Planurile pentru funeralii sunt în mare măsură în concordanţă cu propriile dorinţe ale ducelui de Edinburgh", a anunţat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

Trupul prinţului Philip nu va fi expus, nu va exista o procesiune, publicul nu va avea acces, iar funeraliile vor avea loc exclusiv în perimetrul Palatului Windsor.

Planurile au fost aprobate de regină.

"Deşi reprezintă un moment de tristeţe şi durere, zilele ce vor urma vor fi totodată o ocazie de a sărbători o viaţă remarcabilă", a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

AGERPRES