Ambasadorul italian Luca Attanasio, ucis într-o ambuscadă asupra unui convoi ONU în oraşul Gomo din Republica Democrată Congo, în vârstă de 43 de ani, era unul dintre cei mai tineri diplomaţi italieni, informează presa din Italia. Attanasio se afla în Congo din 2017, unde se ocupa de mai multe proiecte umanitare. Regiunea în care a a avut loc atacul reprezintă o atracţie turistică situată într-una dintre cele mai periculoase zone de pe glob, conform BBC.

Luca Attanasio a murit în spital, după ce persoane necunoscute au deschis focul asupra mașinii în care se afla, în apropiere de Goma, într-un convoi al Programului Alimentar Mondial al ONU. Un ofițer al Poliției Militare italiene care-l însoţea pe diplomat și o a treia persoană au fost ucise în ambuscadă.

Atacul ar fi fost o tentativă de răpire, potrivit oficialilor parcului național Virunga, aflat în apropiere. Grupuri armate operează la marginea, dar și în interiorul parcului, care se învecinează cu Uganda și Rwanda.

Militari congolezi în apropierea locului în care ambasadorul italian Luca Attanasio a fost ucis într-o ambuscadă

Parcul naţional Virunga din R.D. Congo, care se întinde pe o suprafaţă de 7.800 de kilometri pătraţi, este una din principalele atracţii turistice ale ţării dar şi una dintre cele mai periculoase regiuni de pe continentul african.

Turiştii străini care vizitează parcul plătesc preţuri extrem de mari: cazarea la un lodge în interiorul parcului este de 300 de dolari pe zi, iar o vizită în habitatul gorilelor (gorilla trekking) costă 400 de dolari.

Trupele ONU încearcă de mai mulţi ani să mențină pacea în aceasătă zonă controlată de miliţii locale estimate la 1.500 - 2.000 de luptători înarmaţi responsabili de braconaj, defrişări ilegale, crime, violuri şi răpiri.

Traficul ilegal de resurse naturale exploatate de pe urma acestui parc este estimat la 170 de milioane de dolari.

În 2018, un ranger al parcului a fost ucis de persoane necunoscute şi doi turişti britanici răpiţi. În luna aprilie a aceluiaşi an, alţi cinci rangeri şi şoferul lor au fost ucişi într-o ambuscadă de traficanţi.

Sursa: digi24.ro