Poliția rusă a reținut sâmbătă peste 2100 de protestatari la amplele demonstrații din Rusia, unde zeci de mii de oameni au înfruntat gerul și au ieșit în stradă în zeci de orașe pentru a cere eliberarea liderului de opoziție Aleksei Navalnîi.

Estimarea numărului reținerilor a fost făcută de organizația neguvernamentală pentru monitorizarea protestelor, OVD-Info. Reuters estimează că cel puțin 40 de mii de oameni au protestat la Moscova. Potrivit AFP, în capitala rusă au avut loc ciocniri violente între poliție și protestatari. Printre persoanele reținute se numără soția lui Navalnîi, Iulia. „Scuzați calitatea proastă, în duba poliției este lumină puțină”, a scris Iulia Navalnaia în comentariul care însoțește un selfie postat de ea pe Instagram. Un critic proeminent al Kremlinului, politicianul de 44 de ani a fost întemnițat pe 17 ianuarie la revenirea sa din Germania, unde s-a tratat în urma otrăvirii de vara trecută cu gaz neurotoxic Noviciok. Navalnîi s-a întors în ciuda faptului că arestarea sa era previzibilă, spunând că nu vrea să dea satisfacție celor care îl vor eliminat din viața politică rusă. Opozantul crede că liderul rus Vladimir Putin a cerut să fie asasinat. Kremlinul a respins implicarea în incidentul din august.