Doi membri ai Gărzii Naționale americane au fost îndepărtați din echipa de securitate pentru învestirea în funcție a președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, care va avea loc miercuri, 20 ianuarie. Aceștia au fost îndepărtați în urma procesului de verificare pe care autoritățile îl realizează pentru a se asigura că persoanele care asigură securitatea la eveniment nu au legături cu grupuri extremiste, relatează CNN.

Este neclar la acest moment dacă cei doi sunt, într-adevăr, în legătură cu grupuri extremiste și nici nu se știe ce incident a dus la îndepărtarea lor. Reprezentanții Gărzii Naționale au spus că „Din motive de securitate operațională, nu putem să dăm detalii cu privire la procedura sau deznodământul procedurii de verificare pentru militarii care se ocupă de securitate și protecție la ceremonia de învestire”.

Secretarul interimar al Apărării de la Casa Alba, Christopher Miller, a negat că ar exista vreo amenințare internă în ce privește ceremonia de învestire în funcție a președintelui ales Biden.

Așa cum este normal, Departamentul va face verificări în ce îi privește pe membrii Gărzii Naționale care vor fi staționați în Washington DC. Deși nu avem informații cu privire la amenințări interne, vom fi în continuare foarte vigilenți”, a scris Miller.

Peste o mie de trupe ale Gărzii Naționale americane vor patrula străzile capitalei federale a Statelor Unite în ziua în care Joe Biden și Kamala Harris vor depune jurămintele prin care vor deveni oficial președintele și vicepreședintele SUA.

Digi24