Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a afirmat luni că luările de poziţie ale statelor occidentale care au condamnat arestarea opozantului Aleksei Navalnîi sunt menite să le distragă atenţia cetăţenilor din respectivele ţări de la problemele interne, relatează Reuters.

Potrivit lui Lavrov, cazul lui Navalnîi a avut ecou în mod artificial în afara Rusiei şi în Occident, care a impus sancţiuni împotriva Moscovei în legătură cu otrăvirea opozantului.

Şeful diplomaţiei ruse a adăugat că Moscova nu se teme că îi va fi afectată imaginea, în urma ultimelor evoluţii din acest caz.

Navalnîi a fost arestat duminică de autorităţile ruse imediat după sosirea lui la Moscova din Germania, unde a stat în convalescenţă după o presupusă otrăvire, în august anul trecut.

"Probabil că ar trebui să ne gândim la imaginea noastră, dar nu suntem domnişoare care merg la bal", a declarat Lavrov în conferinţa de presă anuală.

Ministrul de externe rus a menţionat că Germania nu a adus dovezi materiale în sensul că Navalnîi ar fi fost otrăvit şi că Rusia nu consideră că există motive pentru a începe o anchetă penală.

AGERPRES