Guvernul României a aprobat acordarea celei de-a doua tranșe din împrumutul rambursabil acordat Republicii Moldova. Proiectul de hotărâre a fost aprobat astăzi de către cabinetul de miniștri de la București.

Împrumutul se realizează în baza „Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova" ratificat prin Legea nr. 91/2016, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor de la București.

În luna ianuarie 2017, Ministerul Finanţelor din Republica Moldova a transmis Ministerului Finanţelor Publice din România o scrisoare oficială prin care solicită modificarea datei de eliberare a celei de-a doua tranşe de 50 milioane de euro din 31 martie 2016 în data de 27 februarie 2017.

Guvernul de la Bucureşti a hotărât că Moldova a îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a primi cea de-a doua parte din credit. Acordul privind asistența financiară rambursabilă dintre România și Republica Moldova, în sumă de până la 150 de milioane de euro, a fost semnat în data de 7 octombrie 2015, la Chişinău.

Amintim că acordul privind asistența financiară rambursabilă dintre România și Republica Moldova, în sumă de până la 150 de milioane de euro, a fost semnat în data de 7 octombrie 2015, la Chişinău. În august 2016 ţara noastră a primit prima tranșă, în valoare de 60 de milioane de euro.