Opoziţia din Belarus a ieşit din nou în stradă duminică pentru a cere plecarea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, însă acum apelează la mici adunări în cartiere în locul unui mare marş care era de obicei organizat în centrul capitalei Minsk, relatează Agerpres.

Conform presei locale, circa 20 de adunări au fost înregistrate duminică în diferite cartiere din Minsk, pe o vreme de iarnă, cu temperaturi aproape de 0 grade Celsius şi cu căderi de zăpadă.

„Mari coloane de oameni s-au adunat în toate carierele din Minsk, fără excepţie. Poliţia lui Lukaşenko aleargă disperată din cartier în cartier”, a comentat canalul Telegram NEXTA Live, care coordonează în parte mobilizarea.

Au avut loc şi unele ciocniri uşoare, poliţia dispersând mici grupuri cu grenade lacrimogene, iar până la ora locală 14.00 fuseseră înregistrate 29 de arestări, conform organizaţiei de apărare a drepturilor omului Viasna.

„Fiecare să iasă în stradă în cartierul său şi va vedea zeci, sute, mii de camarazi ai săi”, a declarat sâmbătă, într-un video, lidera de opoziţie Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania, în legătură cu această acţiune denumită „Marşul vecinilor”.



Represiunea autorităţilor, care îi împiedică pe manifestanţi să se adune, făcând sute de arestări, a îngreunat foarte tare în ultimele săptămâni organizarea unor marşuri de până la 100.000 de persoane, aşa cum s-a întâmplat de la mijlocul lui august.

Ca în fiecare duminică, centrul capitalei Minsk a fost blocat de forţele de ordine, mai multe staţii de metrou au fost închise, iar reţeaua de internet mobil a fost restricţionată. Forţele speciale au fost desfăşurate în număr mare, însoţite de vehicule blindate şi de tunuri de apă.

Belaruşii protestează împotriva realegerii lui Aleksandr Lukaşenko, oficial învingător al alegerilor prezidenţiale de la 9 august, cu peste 80% din voturi.

Manifestaţiile săptămânale au adunat şi până la peste 100.000 de persoane, un record pentru această fostă republică sovietică independentă din 1991, însă mobilizarea a scăzut în intensitate în ultimele săptămâni în contextul în care puterea exclude orice concesie.
 
sursa: hotnews.ro