Președintele Klaus Iohannis spune că se va vaccina împotriva COVID-19 și că va face acest lucru în mod public, „dacă se crede că asta ar ajuta”.

El a răspuns astfel unei întrebări din partea jurnaliștilor, într-o conferință de presă, dacă se va vaccina public, pentru a da un exemplu celor care sunt în continuare sceptici față de vaccinare.

„Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere, cum să nu, nu am nicio problemă cu asta. Eu sunt pentru vaccinare, personal sunt pentru vaccinare”, a spus el.

Iohannis a adăugat că primul set de vaccin împotriva COVID-19 va ajunge în România la începutul anului viitor, cel mai probabil.

„Nu există încă niciun vaccin agreat la nivel european și, în măsura în care va exista un astfel de vaccin, el va fi livrat în condițiile în care s-a angajat firma respectivă în contractul cu UE. UE a întocmit contracte prealabile cu mai multe firme care au șanse să producă un astfel de vaccin, în funcție de numărul de doze disponibile ele vor ajunge și la noi. Împărțirea întregului număr de doze care se livrează la un moment dat se face proporțional cu populația din fiecare țară și atunci în măsura, în care va veni primul vaccin, al doilea, al treilea și așa mai departe, prima tranșă, a doua tranșă, a treia tranșă, UE se va îngriji ca împărțirea să fie echitabilă”, a spus Iohannis, citat de digi24.ro