Ministerul Apărării de la Kiev a informat că, în cursul nopții de 29/30 octombrie, separatiștii pro-ruși din Donbas au deschis focul asupra trupelor ucrainene, folosind inclusiv lansatoare de grenade.

În urma atacului forțelor separatiste, doi militari ucraineni au fost uciși.

Partea ucraineană a informat OSCE cu privire la acțiunile separatiștilor, prin intermediul Centrului comun de monitorizare și coordonare a încetării focului.

De asemenea, delegația Kievului la Grupul Tripartit de Contact (GTC) de la Minsk a solicitat o reuniune de urgență a subgrupului pe probleme de securitate, invocând agravarea situației la linia de demarcație.

Comentariul autorului: După trei luni de calm relativ, pe linia frontului din sud-estul Ucrainei situația de securitate a început să se deterioreze. Pe 22 iulie a intrat în vigoare un acord de încetare a focului, care, până pe 22 octombrie, se pare că a fost respectat mai mult de partea ucraineană. Atunci, forțelor Kievului au început să  răspundă cu întrebuințarea armamentului la provocările militanților pro-ruși.

În decursul ultimelor trei luni, separatiștii au încălcat aproape zilnic termenii acordului de încetare a focului, dar până la începutul acestei săptămâni acțiunile acestora nu au avut o intensitate ridicată și nu au provocat victime. În schimb, după 25 octombrie, când în Ucraina au avut loc alegerile locale, separatiștii au crescut precizia focului și au început să folosească armament de artilerie (aruncătoare de bombe calibru 82 mm), un militar ucrainean fiind rănit.

Riscul de agravare în continuare a situației de securitate este mare, premisa principală fiind nemulțumirea Rusiei față de lipsa de progres în acordarea de către Ucraina a unui statut special regiunilor controlate de separatiști în Donbas.

Într-o primă fază, separatiștii pro-ruși din Donbas au încercat să obțină desfășurarea alegerilor locale și în regiunile controlate de aceștia, iar Kievul să recunoască rezultatele. Dar conducerea Ucrainei s-a opus, cerând ca mai întâi să fie retrase trupele ruse din Donbas și Ucraina să preia controlul asupra frontierei sale, după care se pot organiza alegeri în cele două regiuni separatiste – așa zisele republici Donețk și Lugansk.

Sursa: defenseromania