NASA te anunță că la noapte, Marte va fi suficient de aproape de Pământ încât o vei putea observa cu ochiul liber, fenomen care se întâmplă o dată sau de două ori în 15 – 17 ani, scrie 10news.com.

Marte se va apropia la doar 62 de milioane de kilometri de Pâmânt.

Planeta vecină se va afla în partea opusă a Pâmântului față de Soare, ceea ce se întâmplă relativ des, adică o dată la doi ani. Astfel, următoarea apropiere de genul ăsta nu se va întâmpla mai devreme de decembrie 2022.

Distanța cea mai mică înregistrată până acum între orbita Pâmântului și cea a planetei Marte a fost de 54,6 milioane de kilometri. Asta s-a întâmplat în 2003, iar specialiștii au calculat că această poziționare se va mai repeta în anul 2287.