Miniştrii de externe din Uniunea Europeană nu au reuşit luni să depăşească blocajul diplomatic şi să adopte sancţiuni împotriva Belarus, în ciuda apelului liderei opoziţiei de la Minsk, Svetlana Tihanovskaia, transmite Reuters.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko nu a cedat nici după şase săptămâni de proteste care au urmat realegerii sale controversate, în 9 august.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a observat ''o voinţă clară de a adopta sancţiuni'', însă nu s-a întrunit unanimitatea necesară. ''Dacă nu vom putea fi în stare (să aprobăm sancţiuni), este în joc credibilitatea noastră'', a declarat el într-o conferinţă de presă.

Ciprul a insistat că va fi de acord cu sancţiuni doar dacă UE adoptă măsuri similare şi împotriva Turciei, în contextul tensiunilor din estul Mediteranei.

Ministrul român de externe Bogdan Aurescu s-a pronunţat, alături de majoritate, pentru sancţionarea Belarus cât mai curând posibil şi şi-a anunţat omologii că Bucureştiul sprijină o misiune OSCE pentru medierea dialogului între puterea de la Minsk şi opoziţie.

UE anunţase la sfârşitul lui august că va bloca active şi va interzice deplasările unor oficiali belaruşi.

Sursa: Agerpres.ro