Aproape 2.000 de manifestanţi, majoritatea femei, au ieşit în stradă la Minsk pentru a cere demisia şefului statului, Aleksandr Lukaşenko, iar Poliţia a făcut câteva sute de arestări. Forţele de ordine au luat-o pe sus şi pe Nina Baginskaya, în vârstă de 73 de ani, devenită simbolul protestelor, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Protestele din Belarus continuă după alegerile câştigate oficial de Lukaşenko, dar contestate de opoziţie. Aproape 2.000 de de manifestanţi, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă în centrul oraşului Minsk pentru a cere demisia preşedintelui Lukaşenko.

Potrivit The Moscow Times, care citează AFP, sute de femei au fost reţinute de forţele de ordine. Printre cele reţinute se află şi activista Nina Baginskaya, în vârstă de 73 de ani, care a ajuns un simbol al protestelor din Belarus.

Conform The Moscow Times, polițiştii i-au luat steagul și florile pe care le purta în timp ce o împingeau într-o dubă, dar au eliberat-o la scurt timp după aceea. Poliția ar fi reținut atât de multe protestatare, încât a rămas fără locuri în dube, agenții fiind nevoiţi să elibereze în jur de 10 femei la scurt timp după arestare.

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care nu-l mai recunoaşte pe Alexandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului. De asemenea, mai multe state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), printre care şi România, au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale în Belarus.