Un bărbat s-a urcat într-un autobuz folosind un șarpe pe post e mască pentru față. Călătorul și masca lui reptiliană, care i s-a înfășurat în jurul gâtului și a gurii, au fost văzuți luni, într-un autobuz britanic, care circula de la Swinton la Manchester.

Un pasager a spus că, în primă fază, a crezut că bărbatul purta o „mască funky” până când a observat că „masca mișcă”, relatează BBC.

 

Șefii companiei de transport au confirmat incidentul și au spus că „un șarpe nu este o mască de față valabilă”.

O femeie a spus că i s-a părut incidentul „cu adevărat amuzant”, adăugând că animalul nu părea să deranjeze niciun călător.

Purtarea măștii în transportul public din Marea Britanie este obligatorie, cu excepția copiilor cu vârsta sub 11 ani sau a celor care sunt scutiți din motive medicale.

Un purtător de cuvânt al companiei de transport a spus: „Regulile guvernamentale spun că această mască nu trebuie să fie o mască chirurgicală și că pasagerii își pot face propriile măști sau pot purta ceva cu care masca poate fi înlocuintă, cum ar fi eșarfa sau bandana. Deși există un grad mic de interpretare, nu credem se poate extinde până la utilizarea unui șarpe pe post de mască”.