Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, afirmă că otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi este „complet inacceptabilă” şi condamnă acest fapt, vorbind de nevoia unei anchete minuţioase şi imparţiale în acest caz, relatează Agerpres.

„Condamn cu fermitate otrăvirea liderului opoziţiei ruse, Navalnîi, cu neurotoxina de tipul noviciok, după cum arată informaţiile transmise azi de guvernul german. Acest fapt complet inacceptabil trebuie să fie obiectul unei anchete minuţioase şi imparţiale, iar cei vinovaţi trebuie să răspundă în faţa justiţiei”, a scris, miercuri, pe contul său de Twitter, şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, care se află în vizită în Israel.

Analizele efectuate de un laborator al armatei germane au relevat „fără echivoc” că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost victima unei otrăviri „cu un agent neurotoxic din clasa noviciok”, a anunțat miercuri guvernul german, în condițiile în care Aleksei Navalnîi, aflat în comă, a fost adus la Berlin pentru a fi salvat.

Reacții de indignare în capitalele occidentale

Însăși Angela Merkel, cancelarul german, a ieșit public miercuri seara și a făcut o declarație de presă despre otrăvirea lui Navalnîi, subliniind că Rusia are de dat răspunsuri la „întrebări dificile” și cerând partenerilor din UE și NATO să dea „un răspuns comun adecvat” la această „tulburătoare” tentativă de asasinat, care încalcă „drepturi și libertăți fundamentale”.

Imediat, principalele capitale europene, dar și Casa Albă au reacționat și și-au exprimat indignarea.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat miercuri otrăvirea „şocantă” a opozantului rus Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic de tip noviciok şi a cerut Rusiei o anchetă transparentă.

Un precedent: cazul Serghei Skripal

Noviciokul, puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică, a fost utilizat și împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018, pe teritoriul britanic. Afacerea a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.

De altfel, Regatul Unit a reacționat rapid după anunțul guvernului german și a cerut miercuri Rusiei „să spună adevărul”, considerând „absolut inacceptabilă” utilizarea unei „arme chimice interzise”.

„Guvernul rus trebuie acum să explice ce s-a întâmplat cu dl Navalnîi; vom lucra cu partenerii internaţionali pentru a ne asigura că se va face dreptate”, a afirmat premierul Boris Johnson.

La 4 martie 2018, Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă la Salisbury, în sudul Angliei, şi au fost spitalizaţi într-o stare gravă. Ei au supravieţuit şi sunt acum ascunşi sub protecţie, dar otrăvirea lor a făcut o victimă colaterală. O femeie a murit după ce s-a stropit cu ceea ce ea credea că este un parfum, dar de fapt era noviciok, aflat într-un flacon găsit de partenerul ei. Afacerea a provocat expulzări reciproce de diplomaţi, un gest fără precedent de la sfârşitul Războiului Rece, între Rusia şi occidentali.