Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi a fost internat joi într-un spital din Siberia, cu simptome a ceea ce purtătoarea sa de cuvânt califică drept "otrăvire", după ce avionul în care se afla acesta a aterizat de urgenţă, informează Reuters, citat de Agerpres

UPDATE: Aleksei Navalnîi a intrat în comă. Despre aceasta anunță purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmâș. Acesta este conectat la aparate de ventilare mecanică, scrie Komersant.


Navalnîi, 44 de ani, este inconştient şi internat la terapie intensivă, după ce a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk, a precizat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmuş.

După ce avionul a aterizat la Omsk, Navalnîi a fost dus la spital cu suspiciunea de otrăvire, a adăugat ea pe reţelele sociale Twitter şi Telegram.

"Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă", a subliniat ea.

Iarmuş a făcut o paralelă cu un incident de anul trecut, în timpul căruia Navalnîi a manifestat o reacţie alergică acută care, potrivit medicilor, ar fi putut fi cauzată de o otrăvire cu o substanţă chimică necunoscută.

Navalnîi, avocat şi activist anticorupţie, a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că pedepsele cu detenţia aplicate de Rusia împotriva lui Navalnîi în 2012 şi 2014 au fost motivate politic şi au încălcat drepturile sale, decizie pe care Moscova o contestă.