Mii de persoane au fost arestate în Belarus, în urma protestelor care au avut loc după ce preşedintele în exerciţiu Aleksandr Lukaşenko și-a reînnoit pentru a șasea oară mandatul în urma unui scrutin puternic contestat. Mulți dintre cei care au ajuns în arestul poliției erau manifestanți pașnici sau simpli trecători, scrie BBC.

Protestele împotriva victoriei lui Lukașenko au fost reprimate cu violenţă de către forţele de securitate belaruse. O filmare cu un grup de tineri în detenție a fost difuzată la televiziunea publică, fiind considerată drept. În imagini se observă că tinerii au fost bătuți. O parte dintre protestatarii eliberați au povestit, pentru BBC, ororile prin care au trecut în detenție.

"Au început să mă tortureze. M-au întrebat cine a organizat demonstrațiile din stradă. M-au electrocutat de 10 ori în zona picioarelor, pe mâini și în piept. De fiecare dată când ne mișcam sau spuneam ceva, ne loveau cu bastoanele. Unul dintre polițiști ne-a spus: daca aveam ordin să vă ard de vii, o făceam". Vă vine să credeți? Ne-a amenințat că ne arde de vii. Partea cea mai înfricoșătoare este că acești oameni nu au nicio limită. Așa înțelegi că nu ai absolut niciun drept, iar ei pot face orice vor. Este înfricoșător pentru că nu știm cum se vor încheia toate acestea. Durerea a fost cumplită. I-am implorat (nr. pe polițist) să se oprească, dar continua să mă lovească", a declarat un tânăr, care a ajuns într-un centru de detenție din Minsk, unde a fost bătut de forțele de securitate.

Protestele continuă și în acest weekend, după ce lidera opoziției Svetlana Tihanovskaia, a postat un nou clip video pe Youtube, în care își îndeamnă susținătorii și pe cei care se opun lui Lukașenko să organizeze „manifestații pașnice în masă” în toata țara pe parcursul weekendului.

Aleksandr Lukaşenko: "Este nevoie să îl contactez pe Vladimir Putin

La rândul său, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a discutat sâmbătă telefonic cu omologul său rus Vladimir Putin, în plină mişcare de protest împotriva realegerii sale contestate, a informat agenţia de presă de stat Belta.

"Preşedinţii au discutat despre situaţia actuală din interiorul şi din afara Belarusului", a indicat agenţia belarusă Belta pe canalul său de Telegram, la scurt timp după ce preşedintele Lukaşenko a cerut să vorbească cu Putin despre "ameninţarea" despre care a spus că vizează ţara sa şi "întreaga noastră regiune".

UE a dat undă verde pentru instituirea de noi sancţiuni

Uniunea Europeană a dat undă verde vineri pentru sancţionarea represiunii din Belarus în urma realegerii disputate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko și a acţiunilor de reprimare produse după scrutinul prezidenţial contestat puternic de opoziţie, au declarat oficiali europeni, scrie Agerpres.

"Miniştrii de externe din UE au convenit să-i sancţioneze pe cei responsabili de represiune şi va fi întocmită o listă cu nume", a precizat sursa citată.

Cel puţin nouă state membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană au cerut instituirea de noi sancţiuni împotriva Belarusului în urma alegerilor prezidenţiale contestate de opoziţie şi a represiunii care continuă împotriva manifestanţilor ce protestează faţă de realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, notează vineri Reuters.

Polonia, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Letonia şi Danemarca au cerut într-o scrisoare comună ''măsuri restrictive împotriva oficialilor'' responsabili pentru desfăşurarea alegerilor încheiate cu realegerea lui Lukaşenko cu circa 80% din voturi şi pentru violenţele împotriva protestatarilor.

Digi24