Comisia Europeană a încheiat, joi, o serie de discuții preliminare cu Johnson & Johnson pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. La 31 iulie, au avut loc „o serie de demersuri pozitive” cu Sanofi-GSK, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Odată cu lansarea unui vaccin care funcționează, Comisia preconizează că va cumpăra inițial 200 de milioane de doze pentru toate statele membre UE, urmând să cumpere încă 200 de doze suplimentare, transmite digi24.ro.

„Contractul avut în vedere cu Johnson & Johnson ar prevedea posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul, precum și să îl doneze țărilor cu venituri mici și medii sau să îl redirecționeze către țările SEE.

Se preconizează că, odată ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea inițială a 200 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE, precum și pentru o posibilă achiziționare ulterioară a până la 200 de milioane de doze suplimentare. Comisia continuă discuțiile intense și cu alți producători de vaccinuri”, arată un comunicat emis de executivul european.

Achiziția urmează să fie finanțată prin Instrumentul pentru sprijin de urgență, care prevede fonduri dedicate creării unui portofoliu de potențiale vaccinuri cu profiluri diferite și produse de societăți diferite.

Strategia europeană în materie de vaccinuri urmărește să asigure „accesul tuturor cetățenilor europeni la vaccinuri de înaltă calitate, sigure, eficace și la prețuri accesibile, într-un interval de timp de 12 până la 18 luni”, arată sursa citată.