Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a declarat „foarte îngrijorat'' de situaţia din Belarus. Aurescu a declarat că singura cale o reprezintă încetarea violenţei şi lansarea dialogului politic, după protestele reprimate violent de forțele de ordine provocate de rezultatul alegerilor prezidențiale în urma cărora Aleksandr Lukașenko a fost reales pentru a șasea oară președinte, informează Agerpres.

„Foarte îngrijorat în legătură cu evoluţiile recente din Belarus. România solicită Belarusului să respecte pe deplin drepturile fundamentale ale omului şi crede cu tărie că singura cale este încetarea violenţei şi lansarea dialogului politic cât mai curând posibil”, a declarat ministrul român de Externe într-o postare publicată în limba engleză pe Twitter. 

Opoziția din Belarus a contestat rezultatul scrutinului care l-a desemnat câștigător pe Lukaşenko cu 80%. În urma protestelor de duminică, peste 3.000 de oameni au fost arestați, informează BBC. Grupurile civice au anunțat că cel puțin o persoană a murit în urma reprimării violente.

În schimb, Lukașenko a declarat că manifestațiile împotriva realegerii sale au fost „teleghidate” din străinătate și a spus că nu va permite ca ţara sa să fie „făcută bucăţi”.

Comisia Electorală Centrală din Belarus a anunţat că Lukaşenko a câştigat alegerile prezidențiale, după ce a obţinut 80,23% din voturi.