Palmerston, pisica care a locuit la Ministerul de Externe britanic timp de patru ani şi jumătate, va părăsi reşedinţa sa din Londra pentru a se retrage în mediul rural, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Într-un mesaj adresat celor peste 100.000 de urmăritori pe Twitter, pisica alb cu negru, care a trăit cândva la adăpostul de animale Battersea Dogs & Cats Home, a spus că vrea să petreacă mai mult timp relaxându-se departe de lumina reflectoarelor, potrivit sursei citate

"Mi-a plăcut să urc în copaci şi să alerg pe câmp în jurul noii mele locuinţe de la ţară". "Îmi va fi dor să aud paşii unui ambasador şi să ies din ascunzătoare pentru a vedea cine este", i-a scris Palmerston subsecretarului de stat în Ministerul de Externe, Simon McDonald, într-o notificare oficială cu antetul instituţiei, datată 7 august şi semnată Palmerston şi cu amprenta a două lăbuţe.

 

În schimb, notează sursa citată, motanul Larry rămâne la Downing Street unde locuieşte din 2011, în timp ce colegul lui felin Gladstone îşi păstrează postul la Ministerul de Finanţe.