Cel puţin 14 oameni au murit şi 15 sunt răniţi grav după ce un avion al Air India care transporta 191 de pasageri şi membri ai echipajului a părăsit pista la aterizarea pe aeroportul din Kozhikode, în vestul Indiei, şi s-a rupt în două, a anunţat poliţia, citată de AFP.

"Pot să confirm că există cel puţin 14 morţi, iar 15 alţi pasageri sunt foarte grav răniţi", a declarat pentru AFP un responsabil al poliţiei locale, Abdul Karim.

"Ni s-a spus că toţi cei care au supravieţuit accidentului au fost răniţi", a declarat un alt responsabil al poliţiei, Sujith Das. El a vorbit despre "cel puţin 89 de persoane" spitalizate pentru moment la Kozhikode, în statul Kerala, unde s-a produs drama.

Avionul venea Boeing-737 de la Dubai şi a ieşit de pe pistă la momentul aterizării, a precizat Ministerul Aviaţiei Civile într-un comunicat. La bord se aflau zece copii.

Fuselajul avionului s-a rupt în două după ce a ieşit de pe pistă şi secţiunile au ajuns într-o vale, au relatat canalele de televiziune locale.

Nu s-a declanşat niciun incendiu la bord, a mai precizat Ministerul Aviaţiei Civile. În zona în care avionul a aterizat ploua torenţial, au mai precizat autorităţile.

Prim-ministrul Narendra Modi a postat pe Twitter că este "îndurerat de accidentul de avion de la Kozhikode". "Gândurile mele sunt alături de cei care i-au pierdut pe cei dragi. Fie ca răniţii să se restabilească cât mai repede", a adăugat el.

Știrea inițială

Un avion Boeing 737 care aparține companiei Air India s-a prăbușit la aterizare, vineri în jurul orei locale 19:00, în statul indian Kerala (sud-estul Indiei), relatează BBC.

Din primele imagini de la fața locului, se pare că avionul s-a rupt în două, după aterizarea ratată pe aeroportul Kozhikode, fără să ia foc.

Presa locală relatează că doi pasageri și căpitanul aeronavei au murit, iar cel puțin 35 de persoane au fost rănite. Compania aeriană a precizat că la bord se aflau „174 de pasageri, printre care 10 minori, 2 piloți și 5 membri ai echipajului”.

Un oficial citat de news18.com a declarat că „în continuare căutăm circa 100 de oameni”.

Căutările sunt dificile, din cauza întunericului și a posibilităților de a lumina pista, dar și din cauza ploii torențiale. În India, în această perioadă este vârful sezonului musonic.

Aeronava a depășit pista de aterizare pe aeroportul din sud-estul Indiei, după ce zborul IX-1344 a decolat din Dubai.

Șeful aviației civile indiene a declarat că, după ce avionul a depășit pista de aterizare, a căzut într-o vale și în acel moment s-a rupt în două.

Potrivit flightradar24.com, aeronava a ocolit de câteva ori aeroportul, înainte de aterizare.