Președintele Rusiei Vladimir Putin și președintele Belarusului Alexandr Lukașenko au avut astăzi o discuție telefonică, scrie Meduza.io cu referire la un anunțurile administrației prezidențiale ruse și a celei de la Minsk.

Potrivit Kremlinului, Putin și Lukașenko au făcut „un schimb de opinii”, privind reținerea în Belarus a celor 33 de mercenari ruși din compania privată Wagner.

Totodată, administrația prezidențială de la Minsk susține că cei doi lideri s-au înțeles să „examineze minuțios orice detaliu, pentru a avea o claritatea în situația creată și a-i pedepsi pe cei vinovați”.

Minskul a mai afirmat că Putin a invocat necesitatea „contracarării tendințelor negative și a acțiunilor puterii a treia”, care ar putea submina relațiile dintre Moscova și Minsk.

Amintim că duminică, 9 august, în Belarus vor avea loc alegeri prezidențiale. Aleksandr Lukaşenko se confruntă cu un val masiv de proteste înaintea alegerilor. Aflat la putere de peste un sfert de veac, liderul autoritar de la Minsk se află în conflict și cu Federația Rusă după ce autoritățile din Belarus au arestat 33 de mercenari ruși din Wagner Group. Lukașenko spune că aceștia încercau să destabilizeze țara înaintea alegerilor și a acuzat că rușii intenționau să provoace „un masacru”. Moscova respinge acuzele și cere eliberarea și întoarcerea imediată a mercenarilor. 

Campania electorală este una fierbinte și este calificată drept cea mai murdară și dificilă din istoria țării. Principalii trei contracandidați ai lui Lukașenko nu au fost admiși în alegeri. Astfel, opoziția lui Lukașenko s-a consolidat în jurul Svetlanei Tihanovskaia, soția unuia din cei trei oponenți neadmiși.