În portul ucrainean din Odesa ssunt depozitate 9,6 mii de tone de nitrat de amoniu, substanță care a provocat explozia din Beirut. Potrivit Interfax, administrația portului a precizat că aceasta este păstrată în condiții corespunzătoare și nu există riscul unei deflagrații.

Administrația portului susține că substanța este păstrată în ambalaje speciale, care corespund tehnicii securității. Iar transportarea ei se face conform normelor internaționale ale transportului maritim.

Amintim că, uriaşa explozie care a zguduit oraşul Beirut pe 4 august a fost provocată de o încărcătură de nitrat de amoniu care a sărit în aer.

Ce este însă nitratul de amoniu, substanţa care a fost elementul cheie al unei tragedii şi în România, în 2004?

Nitratul de amoniu (cunoscut şi ca azotat de amoniu), substanţa care a produs explozia uriaşă din Beirut, este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor. Se obține prin reacția de neutralizare a acidului azotic cu amoniac şi face parte din îngrășămintele naturale azotate, deoarece este o sursă excelentă de azot pentru plante. Este, de asemenea, o componentă a unor explozivi ca faimosul TNT, dar şi ANFO,  nitrat de glicerină, TORPEX etc.

Cum poate exploda nitratul de amoniu

Nitratul de amoniu poate exploda dacă se supraîncălzeşte, de aceea este şi folosit la producerea substanţelor explozibile - iar ca îngrășământ, e utilizat numai sub formă de amestec cu alte substanțe.

Proprietăţile sale explozive sunt amplificate însă în combinaţie cu substanţe ca petrolul şi derivaţii săi - aşa cum s-a întâmplat în cazul deflagraţiei din Beirut.

Un dezastru similar s-a produs acum 5 ani în oraşul Tiajin din China, după explozia unui depozit de substanţe chimice conţinând mii de tone de nitrat de amoniu şi potasiu, dar şi cianuri. Peste 170 de oameni au murit atunci, iar numărul răniţilor a fost de ordinul sutelor.