Tensiunile dintre Belarus și cel mai apropiat aliat al său, Federația Rusă, par departe de a se soluționa. Dimpotrivă, ele par să se acutizeze pe zi ce trece în contextul în care pe 9 august în Belarus vor avea loc alegeri prezidențiale.

Președintele statului, Aleksandr Lukașenko, aflat la putere de peste un sfert de veac, se pregătește de un scrutin electoral sub semnul protestelor și adversitatea Moscovei. În tot acest context, autoritățile de la Minsk au arestat 33 mercenari ruși din Wagner Group, acuzați că ar fi încercat să destabilizeze țara. 

Lukașenko îi acuză pe mercenarii ruși din Wagner Group că plănuiau să organizeze „un masacru” la Minsk înaintea alegerilor prezidențiale.

De partea cealaltă Moscova neagă vehement că cei reținuți ar fi din Wagner Group și a anunțat sec că e vorba despre cetățeni angajați ai unei firme de securitate privată care se deplasau spre America de Sud. 

Moscova cere eliberarea imediată și întoarcerea în Rusia a mercenarilor din Wagner Group. Belarus nu cedează

Azi, prin vocea Mariei Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Moscova a cerut din nou eliberarea imediată a celor reținuți și întoarcerea lor la Moscova. „Repetăm. Nu există dovezi împotriva cetățenilor ruși reținuți în Belarus. Ei trebuie să se întoarcă în Rusia”, a transmis Zakharova, citată de RIA Novosti.

Dar Belarusul nu pare să cedeze. Lukaşenko a anunțat tot azi că mercenarii ruși reținuți au încălcat legea. Situația e cu atât mai complexă cu cât întreg scandalul e un triunghi cu trei jucători. Pentru că mercenarii Wagner sunt „omuleții verzi” din Crimeea anexată ilegal de către Federația Rusă în 2014, Kievul solicită și ea ca Minskul să îi extrădeze pe cei arestați.

Dar Belarus urmează să invite atât Rusia, cât şi Ucraina la un dialog pe acest subiect controversat. Președintele Lukaşenko a anunţat că a ordonat invitarea unor procuror ruşi şi ucrainei care să participe la anchetă.

Sursa: defenseromania