Turcia este un nod important folosit de teroriştii din organizaţia Stat islamic pentru logistică şi înarmare, se arată în raportul Inspectorului General al Pentagonului, realizat pentru operaţia militară din Irak şi Siria, Inherent Resolve, pentru perioada aprilie-iunie 2020.

În raport se mai spune că teroriştii Stat Islamic au profitat de haosul produs de intrarea Turciei în Siria, în octombrie 2019, pentru a-şi reface unele structuri.

De asemenea, grupurile tribale înarmate, sprijinite de armata turcă, au comis crime împotriva umanităţii se mai arată în documentul de 136 de pagini.

Realizatorii raportului mai adaugă că Turcia nu face distincţie între grupările YPG, SDF sau PKK, pe care le consideră teroriste, unele dintre ele luptând în trecut contra teroriştilor din Stat Islamic.

În raport se mai specifică că numărul atacurilor teroriştilor au crescut în această perioadă, măsurile pentru prevenirea COVID-19 în rândul militarilor fiind una dintre cauze. Cu toate acestea, concluzia este că gruparea Stat Islamic nu va fi în stare să renască la puterea avută, dacă presiunea militară va rămâne constantă.

Rezervele financiare ale grupării sunt între 50 şi 300 milioane dolari, rămânând constante de la ultimul raport, deoarece teroriştii nu au mai avut acces la rezerve de petrol. Încă îşi sporesc veniturile prin răpiri şi taxe de protecţie.

Operaţia Inherent Resolve a început în 2014, SUA cheltuind până în prezent aproximativ 15 miliarde de dolari. Au fost efectuate aproximativ 25.000 de lovituri aeriene în Siria şi Irak de la începutul operaţiei. La coaliţie participă aproximativ 70 de stat şi organizaţii internaţionale, printre care şi România, care are dislocaţi în cadrul misiunii 10 militari.

sursa:monitorulapararii.ro