Imaginile din satelit obținute de CNN, arată un crater imens în portul din Beirut, zonă care a fost marți seara locul unei explozii masive care a ucis sute de oameni și a rănit mii.

Imaginile arată că aproape toate clădirile din zonă au fost avariate grav sau au fost distruse de suflul deflagrației. Un crater imens care a fost umplut de apă a înlocuit o parte a portului în care anterior erau două clădiri.

Conform premierului libanez, Hassan Diab, 2750 de tone de nitrat de amoniu, un material foarte explozibil, au fost sursa deflagrației masive care a zguduit Beirutul. Explozia a creat un nor în formă de ciupercă, similar celor care apar în urma bombardamentelor nucleare. Unda de șoc s-a simțit chiar și la peste 200 de kilometri depărtare, în insula Cipru.